CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ♦ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile dintre membrii societății. ♦ Formă exterioară a unui cult (religios); slujbă. [Var.: (Înv.) țeremónie s. f.] – Din pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CEREMONÍE s.f. Formalitate (mai ales de protocol) care se folosește la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ Forma exterioară a unui cult (religios); slujbă. ♦ Ansamblul formelor de politețe, uzitate în raporturile dintre membrii unei societăți sau grupări sociale. [Gen. -iei. / < fr. cérémonie, cf. lat. ceremonia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CEREMONÍE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ◊ formă exterioară a unui cult (religios). ◊ ansamblul regulilor de politețe, prescrise în raporturile dintre membrii unei societăți, sau grupări sociale. (< fr. cérémonie, lat. caeremonia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ◊ (În orânduirea feudală și capitalistă) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile sociale dintre membrii societății. [Var.: (Înv. și arh.) țeremónie s. f.] – Fr. cérémonie (lat. lit. caerimonia).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CEREMONÍE s. 1. v. ceremonial. 2. v. solemnitate. 3. v. pompă. 4. v. paradă. 5. v. serviciu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ceremoníe (ceremoníi), s. f. – Paradă, fast, etichetă. – Var. ceremónie, țeremonie, țerimonie, toate înv. – Mr. țirimone. Lat. caerimonia, it. cerimonia (sec. XVII), în parte prin intermediul pol. ceremonia, cerymonia (intermediarul rus., propus de Sanzewitsch 211 și DAR, nu este posibil, avînd în vedere data); cf. ngr. τσερεμονία, alb. čeremonie, bg. ceremonija. – Der. ceremonial (var. țeremonial), s. n. (totalitatea regulilor sau formelor de etichetă întrebuințate la o ceremonie); ceremonios, (var. țeremonios), adj. (care se comportă cu politețe, solemn).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ceremónie și -íe f. (lat. ceremónia și caeri-; fr. cérémonie). Forma cultuluĭ. Pompă, gală, aparat, solemnitate: ținută de ceremonie. Politeță [!], deferență [!]: vizită de ceremonie. A face ceremoniĭ, a te arăta foarte politicos. Fără ceremoniĭ, fără formalitățĭ, intim. – Vechĭ țeremónie, pop. țîrmónie (pol. ceremonia, rus. -óniĭa). V. paradă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CEREMONÍE ~i f. 1) Sărbătoare solemnă; solemnitate. ~ nupțială. ◊ ~ religioasă serviciu divin. 2) Eveniment solemn care se desfășoară după anumite reguli. 3) Respectare exagerată a conveniențelor; etichetă excesivă. Ținută de ~. ◊ Cu ~i în mod prea festiv. Fără ~i simplu; familiar. [Art. ceremonia; G.-D. ceremoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cérémonie, lat. caerimonia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink