CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului2, care se află pe cer2, privitor la bolta cerului2. 2. (în concepțiile religioase) Care se crede că vine din cer2 (3); dumnezeiesc, divin. 3. Ca cerul2 (1). 4. Fig. Fermecător, minunat. – Cer2 + suf. -esc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului, privitor la bolta cerului, care se află pe cer. 2. (În concepțiile religioase) Care se crede că ar veni din cer. 3. Ca cerul. 4. Fig. Fermecător, minunat. – Din cer2 + suf. -esc.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CERÉSC adj. 1. (ASTRON.) sideral. (Corpuri ~ești.) 2. v. divin. 3. v. providențial.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CERÉSC adj. v. minunat, splendid, superb.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Ceresc ≠ pământesc
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
cerésc adj. m., f. cereáscă; pl. m. și f. ceréști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cerésc, -eáscă adj. Al ceruluĭ: corp ceresc, bolta cerească. Divin: bunătate cerească. Tatăl ceresc, Dumnezeŭ. Spirite cereștĭ, care locuĭesc în raĭ. Imperiu ceresc, China.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CERÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care ține de cer; propriu cerului; celest. Corp ~. Boltă ~ească. 2) (în concepțiile religioase) Care vine din cer; dumnezeiesc; divin. Dar ~. 3) fig. Care încântă prin calități deosebite; fermecător; minunat. Voce ~ească. /cer + suf. ~esc
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink