CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor. – Din certa + suf. -ăreț.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CERTĂRÉȚ adj., s. arțăgos, gâlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țâfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rânzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gâlcevos, potcaș, scandalos, sfădăioș, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cârciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros. (Om ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
certăréț adj. m., pl. certăréți; f. sg. certăreáță, pl. certăréțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CERTĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) și substantival Care caută ceartă; căruia îi place cearta; gâlcevitor; arțăgos; scandalagiu; buclucaș. /ceartă + suf. ~ăreț
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink