CÉSIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÉSIU n. Metal alcalin moale, de culoare albă, folosit la fabricarea elementelor fotoelectrice. [Sil. ce-siu] /<fr. césium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÉSIU s.n. Metal alcalin monovalent, asemănător cu sodiul. [Pron. -siu, var. cesium s.n. / < fr. césium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÉSIU s. n. metal alcalin monovalent, moale, asemănător cu potasiul. (< fr. césium, cf. lat. caesius, verzui)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÉSIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare. – Fr. césium (lat. lit. caesius „albastru”).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
césiu s. n. [-siu pron. -siu], art. césiul; simb. Cs
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
césiŭ, V. ceziŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
céziŭ n. Chim. Corp simplu monovalent, cu o greutate atomică de 133.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CESIU (‹ fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 ºC; p. f. 690 ºC) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde în aer, reacționează cu apa prin explozie. Întrebuințat la fabricarea celulelor fotoelectrice, în generatoare, în lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen și G.R. Kirchhoff în 1860.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink