Dex cest

CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

CEST², CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

CEST s.n. (Ant.) Mănușă de piele armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].

CEST¹ s. n. (ant.) mănușă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)

CEST²(O)- elem. „curea, panglică”. (< fr. cest/o/-, cf. gr. kestos, centură)

CEST, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – V. acest.

CEST adj. v. acest.

cést¹, césturi, s.n. (înv.) una din bucățile tăiate din prescură de preot.

cest s. n., pl. césturi

cest adj. m. (antepus), g.-d. céstui, pl. cești; f. sg. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. m. și f. céstor

2) cest n., pl. urĭ (lat. caestus). Mănușă saŭ curea garnisită cu fer [!] cu care se băteaŭ atlețiĭ Romanĭ și Grecĭ în pugilat (cum e azĭ boxu).

3) cest, ceástă pron., pl. ceștĭ, ceste. Forme maĭ rare îld. acest, această, ca cel, cea îld. acel, acea.

1) cest n., pl. urĭ (vsl. censtĭ, parte). L. V. Părticică (din prescură).