CETÓNĂ, cetone, s. f. Nume generic dat unor compuși organici, care se obțin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari, a hidrocarburilor etc. întrebuințați în sinteza multor substanțe organice. – Din fr. cétone.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CETÓNĂ s.f. Nume care înglobează anumiți compuși organici, rezultați în general prin oxidarea alcoolilor secundari sau a hidrocarburilor. [< fr. cétone].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CETÓNĂ s. f. denumire dată unei clase de compuși organici obținuți prin oxidarea alcoolilor secundari sau a hidrocarburilor. (< fr. cétone)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CETÓNĂ, cetone, s. f. Nume generic dat unor combinații organice care se obțin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari sau a hidrocarburilor, ori prin distilarea uscată a sărurilor de calciu ale acizilor; se întrebuințează în sinteza multor substanțe organice. – Fr. cétone.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cetónă s. f., g.-d. art. cetónei; pl. cetóne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cetónă f., pl. e. Chim. Corp rezultat din alcooliĭ secundarĭ pin [!] dezidrogenare [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CETÓNĂ ~e f. Grup de compuși organici, cu miros caracteristic, întrebuințați în sinteza unor substanțe organice. /<fr. cétone
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CETONE (‹ fr., {s} gr. [a]cetone) s. f. pl. Compuși organici care conțin una sau mai multe grupări carbonil legate de cîte doi radicali organici diferiți, saturați sau nesaturați, ciclici sau aciclici. Utilizate ca solvenți, intermediari în sinteza organică etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink