CETĂȚENÍE s. f. Condiția juridică de cetățean, situația de cetățean. – Cetățean + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CETĂȚENÍE f. Drept juridic de cetățean; calitatea de a fi cetățean. A acorda ~. A dobândi ~. ◊ Dublă ~ stare de a fi cetățean a două state. [Art. cetățenia; G.-D. cetățeniei; Sil. -ni-e] /cetățean + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CETĂȚENÍE s. f. Calitate, drept de cetățean. – Din cetățean + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CETĂȚENÍE s. (JUR.) supușenie, (impr.) naționalitate. (~ unei persoane.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cetățeníe s. f., art. cetățenía, g.-d. art. cetățeníei; pl. cetățeníi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cetățeníe f. (d. cetățean). Calitatea de cetățean al statuluĭ, indigenat, naturalizare, împămîntenire, supușie: supt [!] Caracalla, cetățenia fu acordată tuturor locuitorilor imperiuluĭ roman.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink