CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. 1. (Reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta otomană. [Var.: cheháie, chiháie s. f.] – Din tc. kehaya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. (Înv.) 1. Slujbaș vamal; șef de poștă. 2. Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 3. Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta otomană. – Tc. kehaya.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
chehaiá / cheháie (reg., înv.) s. f., art. chehaiáua / cheháia, g.-d. art. chehaiálei / cheháiei; pl. chehaiále / chehắi, art. chehaiálele / chehắile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
CHEHAIÁ s. v. capuchehaie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cheháia (-ắi), s. m. – 1. Majordom al marelui vizir sau al unui demnitar turc. – 2. Agent al domnitorilor români la Constantinopol (mai curent, capuchehaia). – 3. În vechea organizare militară, locțiitor, ajutor de căpitan. – 4. Pădurar. – 5. În satele turcești, magistrat municipal, primar. – Var. chihaia, chihaie. Mr. chihăe, megl. chiaia. Tc. kahya, kehaya „majordom” (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 1123); cf. ngr. ϰεχαγιᾶς, bg. kechaja.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
CHEHÁIE s. f. v. chehaia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHEHAIÁ ~iéle f. înv. 1) Slujbaș la vamă sau la poștă. 2) Persoană care administra curtea unui vizir sau a unui pașă. 3) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. /<turc. kehaya
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
chehaiá / cheháie s.f., art. chehaiáua / cheháia, g.-d. art. chehaiélei / cheháiei; pl. chehaiéle / chehắi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele (turc. kehaya și kĭaĭa, d. pers. kethuda, stăpînu caseĭ [ket, casă, și huda, stăpîn]. Vechĭ. Intendentu unuĭ vizir saŭ al unuĭ pașă. Capuchehaĭ. Ceauș, șef peste zece soldațĭ (Bălc. Chehaĭa-beĭ, al doilea comandant al ĭenicerilor. Comandantu general al oștiĭ turceștĭ pornite contra zavergiilor la 1821. Azĭ. Mold. Chiháĭe (f., ca slugă, pl. ăĭ). Șef de pădurarĭ. Pin [!] Pt. și cheĭá (f.), intendent la vie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink