CHELÁR, chelari, s. m. Persoană care deținea cheile cămării sau pivniței și care administra proviziile unei gospodării boierești. – Din sl. kelarŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHELÁR, chelari, s. m. (Înv.) Persoană care deținea cheile cămării sau ale pivniței și care administra proviziile unei gospodării boierești. – Slav (v. sl. kelarŭ < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CHELÁR s. pivnicer.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CHELÁR s. v. cămară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
chelár (chelári), s. m. – Majordom, intendent, persoană care deținea cheile cămării unei gospodării boierești. Gr. ϰελλάριος (Murnu), în parte prin intermediul sl. kelarĭ. La origine este lat. cellarium (cf. it. cellaio, fr. cellier), care, prin intermediul ngr. ϰελλάρι(ον), a dat și chelar, s. n. (cămară, depozit de provizii), cf. celar. Cuvîntul gr. a trecut în tc., bg. kiler, de unde dubletul rom. chiler, s. n. (cămară). – Der. chelăriță, s. f. (soția chelarului; femeie care îndeplinea funcția de chelar); chelărie, s. f. (îndeletnicirea de chelar).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
chelár s. m., pl. chelári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
chelár m. (ngr. kelláris, d. lat. cellarius; vsl. rus. kelárĭ. V. celulă, chilie). Intendent, econom, cămăraș, cel ce ține cheile pivnițeĭ și cămăriĭ. Pt. Vier. – Fem. chelăreasă (pl. ese) și chelăriță (pl. e). V. clucer.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CHELÁR ~i m. înv. Dregător care avea în grijă pivnițele și cămările boierești. /<sl. kelaru
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink