CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Sunet tânguitor și repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit, scheunat, chelălăitură. [Pr.: -lă-ia-] – Chelălăi + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Urlet jalnic, ascuțit și repetat. [Var.: schelălăiálă s. f.] – Din chelălăi + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CHELĂLĂIÁLĂ s. v. schelălăit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
chelălăiálă s. f. (sil. -lă-ia-), g.-d. art. chelălăiélii, pl. chelălăiéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink