CHIHLIBÁR s. n. v. chihlimbar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHIHLIBÁR s. n. v. chihlimbar.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
chihlibár s. m. – 1. Ambră galbenă. – 2. (Arg.) Muștiuc. – Var. chi(h)limbar, chehlimbar, chihribar etc. Mr. chihlibare. Tc. kehlibar, kehribar, din per. (Șeineanu, II, 110; Meyer 221; Lokotsch 1004; Ronzevalle 152); cf. ngr. ϰεχριμπάρι, alb. kjehribar, sb. ćeribar. – Der. chihli(m)bariu, adj. (de culoare aurie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
chihlimbár n., pl. urĭ (ngr. kehlimbári, kehlibári, d. turc. kehribar, pop. kehlibar, d. pers. kiah-rübe, pop. keh-rüba, adică „paĭe atrage”; ar. kahrabe, de unde it. carábe, sp. cárabe, fr. carabé). Un fel de rășină aromatică solidificată fósilă translúcidă saŭ aproape transparentă de coloare [!] care variază de la un galben deschis pînă la cărămiziŭ și cafeniŭ. Vin ca chihlimbaru, vin galben închis. Chihlimbar cenușiŭ, o concrețiune intestinală a cașaloților, cenușie, tenace și flexibilă, cu miros de mosc. – Și chihlibar și chilimbar, ca neol. ambră și succin. – Chihlimbaru galben, numit vgr. élektron (V. electru) a dat numele luĭ electricitățiĭ, fiind-că, frecînd o bucată de chihlimbar lustruită, Talete din Milet, în sec. 7 în ainte [!] de Hristos, a constatat că atrage corpurile ușoare. Din el se fac țigarete. V. celuloid.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink