CHIORĂITÚRĂ, chiorăituri, s. f. Chiorăială. [Pr.: -ră-i-. – Var.: ghiorăitúri s. f.] – Chiorăi + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHIORĂITÚRĂ, chiorăituri, s. f. Chiorăială. – Din chiorăi + suf. -(i)tură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CHIORĂITÚRĂ s. v. chiorăit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
chiorăitúră/ghiorăitúră s. f. (sil. -ră-i-), g.-d. art. chiorăitúrii/ghiorăitúrii; pl. chiorăitúri/ghiorăitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink