CHIOSTÉC1 s. n. v. chiștoc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHIOSTÉC2, chiostecuri, s. n. (Înv.) 1. Piedică pusă la picioarele cailor. 2. Șiret la gulerul mantalei. [Pl. și: chiostece] – Din tc. köstek.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
chiostéc (chiostecuri), s. n. – 1. (Înv.) Piedică pusă la picioarele cailor. – 2. (Înv.) Șiret cu care se lega gulerul pelerinelor. – 3. Muc de țigară. – Var. chioștec, chiștoc. Mr. chiustecă, megl. chiustec(ă). Tc. köstek „piedică” (Miklosich, Türk. Elem., II, 112; Berneker 681; Șeineanu, II, 115; Meyer 228; Lokotsch 1211); cf. ngr. ϰιουστέϰι, alb. kjostek, bg. kjusteka. – Der. chiștocar, s. m. (Arg., sărac, cerșetor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
chiostéc (piedică, șiret) s.n., pl. chiostécuri / chiostéce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
chĭostéc n., pl. urĭ și e (turc. köstek, pedică [!] la picĭoarele cailor, lanț de ceasornic. V. chiștoc). Vechĭ. Pedică la picĭoarele cailor: Cînd te uĭțĭ la el și trece. Par´că este în chĭostece (Pan). Găitan gros de purtat o haĭnă pe umerĭ. Azĭ. Fam. Reteveĭ, baston scurt. Muc de țigară. V. tureac.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink