CHIOTOÁRE s. f. v. cheotoare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
chiotoáre (chiotóri), s. f. – 1. Colț al unei clădiri, format din împreunarea a doi pereți. – 2. Stîlp, piatră de hotar. – 3. Articulație. – 4. Colț al acoperișului. – 5. Laț, nod. – 6. Butonieră. – 7. Cîrlig de copcă. – 8. Legătură, legătoare. – 9. Încheietoare, ansamblu de două piese care deschid și închid o carte legată. – Var. cheutoare, (Banat) cheptoare. Lat. *clautoria, în loc de clāvātoria. – Der. descheptura, vb. (Banat, a desface, a descheia) (Pușcariu, Dacor., IV, 706; DAR). Var. (Pușcariu 716); pare a reprezenta o pronunțare *clab(a)toria.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
chiotoáre, V. cheotoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
cheotoáre f., pl. orĭ (îld. cheĭetoare, încheĭetoare). Gaură în care intră nasturele, butonieră. Șiret cusut la haĭnă ca s´o poțĭ atîrna în cuĭ. Capătu uneĭ grinzĭ încheĭat în altă grindă la casa țărănească (Șez. 36, 31). – Și cheut- (Mold. Ban.) și chiot-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink