CHIRIGÍU, chirigii, s. m. 1. (Înv.) Cel care transporta cu căruța, în schimbul unei plăți, oameni sau mărfuri; cărăuș. 2. (Reg.) Chiriaș. – Din tc. kiracı.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHIRIGÍU s. cărăuș, căruțaș, (înv. și reg.) sechiraș. (Un ~ care cară lemne.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CHIRIGÍU s. v. chiriaș, locatar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
chirigíu s. m., art. chirigíul; pl. chirigíi, art. chirigíii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
chirigíŭ m. (d. chirie). Cărăuș, transportator cu caru. Chiriaș. – Maĭ rar și chiragiŭ (turc. kirağy, bg. kirağiĭa, sîrb. kirajğija, locatar, și kiriğija, cărăuș). – Și chiligiŭ și chilagiu. Fem. -giță.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CHIRIGÍU ~i m. înv. Persoană care se îndeletnicea cu cărăușia; cărăuș; căruțaș. /<turc. kiraci
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink