Dex chit

CHIT³, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.

CHIT¹ adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.

CHIT² s. n. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.

CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuințată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].

CHIT adv. (Franțuzism) Achitat, plătit. ◊ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. [< fr. quitte].

CHIT¹ adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. (< fr. quitte)

CHIT² s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)

CHIT s. v. balenă.

chit², chíturi, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), țundră.

chit (-ți), s. m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰñτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.

chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlnește cu dubletele cfit și fit, care redau pronunțarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniștit). Forma chitui se aude mai puțin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.

chit s. n. – Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).

chit (-te), s. n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.

chit (zool.) s. m., pl. chiți

chit adv.

chit (pastă) s. n., pl. chíturi

1) chit m. (vsl. kĭtŭ, ngr. kĭtos, d. vgr. kĕtos. V. cetaceŭ). Cașalot.

2) chit n. (germ. kitt). Ipsos, gips (amestecat cu miniŭ).

3) chit adj. fix (fr. quitte. V. fit). Barb. Cu condițiune ca: primesc să fac, chit ca el să plătească. A fi chit cu cineva, a fi achitat, a nu-ĭ datora nimic.

CHIȚ interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale șoarecilor. – Onomatopee.

CHIT¹ adv. pop. : A fi ~ cu cineva a se achita cu cineva. ~ că... cu toate că... /<fr. quitte

CHIT² ~uri n. Pastă formată dintr-un amestec de praf mineral și un aglomerant care se întărește la aer, având diferite întrebuințări în construcții (la fixarea geamurilor în cercevele, pentru astuparea găurilor din lemn în vederea vopsirii). /<germ. Kitt

CHIȚ interj. (se folosește pentru a reda sunetul caracteristic emis de șoareci). /Onomat.

CHÍTUL s. art. v. balena.

CHIȚ interj. (reg.) țiț. (Șoarecele face: ~!)

chiț interj. – Imită sunetele mai multor animale în special șoarecii și șobolanii. Formație spontană; cf. bg. kvic, sb. kvečati, slov. kvičati, toate cu sensul de „a geme.” După Cihac, din sl. kvičati „a grohăi porcii”, cf. covița. – Der. chițăi (var. chițcăi), vb. (a scoate sunete ascuțite șoarecii); chițcan, s. m. (șobolan), a cărui der. nu este clară.

chiț interj.