chișái (pop.) s.n., pl. chișáiuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
chișái s.n. (reg., înv.) 1. pământ gras, cleios, cu care se lipesc casele; humă, lut. 2. pământ nisipos care menține umezeala.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
chișái (chișáiuri), s. n. – Argilă. Mag. kösó „sare gemă”, după Bogrea, Dacor., IV, 799; însă schimbarea semantică nu este clară. DAR preferă să se refere la radicalul sl. kiš- „umed”, cf. chișav. În Munt.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
chișái s. n., pl. chișáiuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
chișáĭ n., pl. urĭ (cp. cu chișav). Bz. Nomol [!], nisip moale în care se îngroapă picĭoru saŭ caru și de care se feresc oameniĭ cînd trec pin [!] vad (V. șușaĭ și pufar). Ml. (Cod.) Pămînt bun de lucrat. V. cifaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CHIȘÁI s. n. (CONSTR.) Nisip fin, îmbibat cu apă, formând o masă fluidă, care nu e propice ca teren de fundație.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink