Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. 1. Intranz. A spune cimilituri. 2. Tranz. A alcătui o cimilitură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cimilí (cimilésc, cimilít), vb. – A propune sau a interpreta. – Var. ciumili. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91, 97). Intenția expresivă este ideea de „a căuta pe dibuite”, ca în ciuguli (var. ciumeli, cimili) „a ciupi de ici colo apucînd hrana cu ciocul”, care este același cuvînt. Celelalte ipoteze nu conving: din sl. ciniti „a aranja” (Cihac, II, 52); din sl. činilica „vrăjitoare” (Bogrea, Dacor, I, 279); din sb. čemu „de ce” (Candrea). DAR propune mr. ciumuli „a mesteca”, megl. ciumili „a face glume”, care par de asemenea cuvinte expresive. Der. cimel (var. cinel, ciumel, cimilea(gă), cimiligă, etc.), interj. (formulă inițială a ghicitorilor), der. expresiv și, prin urmare, neregulat (după DAR ar fi imper. de la *cimeli, de la a cimili; dar nici imper. nu are această formă, nici nu explică această ipoteză păstrarea lui l; după Leca Morariu, apud DAR, și Scriban, Arhiva, 1912, în loc de *cinea-l „ghicește”, imper. al unui vb. ieșit din uz *cini, din sl. činiti „a aranja”; cf. Conev 102; după Odobescu, în loc de *cine-l, de la cine, pron., ipoteze inadmisibile); cimilitură, s. f. (ghicitoare).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cimilí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 sg. și pl. cimileáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A CIMILÍ ~ésc 1. intranz. pop. A spune o cimilitură; a da de ghicit (o ghicitoare). 2. tranz. (cuvinte) A transpune într-o cimilitură. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink