CIMITÍR, cimitire, s. n. Teren (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim – Din ngr. kimitírion, it. cimitero.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIMITÍR s. (rar) necropolă, (reg.) îngropelniță, margine, morminte (pl.), (Ban.) avlie, (prin Transilv.) comoară, (Ban.) morțărie, (prin Transilv.) pițigăi (pl.), (Ban., Transilv. și Olt.) progadie, (prin sudul Transilv.) stobor, (Transilv. și Maram.) temeteu, (Mold.) țintirim, (înv.) grobiște.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cimitír (cimitíre), s. n. – Teren unde se îngroapă morții. – Var. (înv.) chimitir, megl. chimitiriu. It. cimiterio, și înainte (sec. XVIII și mr.) din ngr. ϰοιμητήριον. Este cuvînt folosit în Munt. și Olt. (ALR, I, 3019.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cimitír s. n., pl. cimitíre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cimitír și (maĭ vechĭ) chimitir n., pl. e (ngr. kimitiri [d. vgr. koimetérion, „loc de zăcut”], modificat după lat. coemeterium, mlat. cimeterium, cimiterium; it. cimitero, -terio, fr. cimetière; vsl. cimeterŭ, pol. cmentarz; ung. cinterem [de unde mold. țintirim]). Loc de îngropat morțiĭ. – În Trans. și pográdie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIMITÍR ~e n. Loc special unde se îngroapă morții; țintirim. ~ul eroilor. ◊ ~ de mașini loc rezervat pentru depozitarea vehiculelor ieșite din uz. /<ngr. kimitírion, it. cimitero
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink