CIMÓTIE, cimotii s. f. (Reg.) Rudă, neam. – Din magh. csemete, csimota.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIMÓTIE s. v. neam, rubedenie, rudă, rudenie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cimótie (-íi), s. f. – 1. Ramură, creangă. – 2. Rudă, neam. – Var. cemetie. Mag. csimota, csemete (Cihac, III, 490).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cimótie s. f. (sil. -ti-e), art. cimótia (sil. -ti-a), g.-d. art. cimótiei; pl. cimótii, art. cimótiile (sil. -ti-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cimótie f. (ung. csimota, csemete, csomota, rămurică, d. csoma, vlăstar). Nord. Rudă, neam: a fi cimotie cu cineva. – În Ml. cemétie: toată cemetia, tot neamu, toată pojijia.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIMÓTIE ~i f. pop. Persoană înrudită prin alianță cu altă persoană; membru al aceleiași familii; rudă; neam. ◊ Cu toată ~a cu toți ai casei; cu toată familia. [Art. cimotia; G.-D. cimotiei; Sil. -ti-e] /<ung. csimota
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink