Dex cin

CIN¹, cinuri, s. n. (Înv.) 1. (În societatea medievală) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială. 2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din sl. cinŭ.

CIN², cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din scr. čun.

CIN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „câine”, „în legătură cu câinii”. [Var. chino-, cine-, cino-. / < fr. cyno-, cf. gr. kyon, kynos].

CIN s. (BIS.) tagmă, (înv.) ceată, schimă. (~ul preoțesc.)

CIN s. (Olt.) pream. (~ul este o luntre mică.)

CIN s. v. bandă, breaslă, buluc, ceată, cârd, corporație, demnitate, droaie, funcție, gloată, grămadă, grup, îndeletnicire, meserie, mulțime, ocupație, pâlc, post, poziție, profesiune, rang, serviciu, slujbă, stol, tagmă, treaptă.

cin (cínuri), s. n. – Luntre, barcă. Sb. čun (Cihac, II, 52). – Der. cinac, s. n. (barcă), din sb. čunak. Cuvinte care se folosesc de-a lungul Dunării.

cin (cínuri), s. n. – 1. Clasă, rang, categorie. – 2. Breaslă, corporație. – 3. Situație, poziție, funcție. Sl. činŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 52); Cf. mag. csin. – Der. încinuit, adj. (înv., afiliat unei corporații sau unui ordin); cinovnic, s. m. (funcționar, vînzător), din rus. činovnik (sec. XIX, astăzi rar).

cin (ordin preoțesc, luntre) s. n., pl. cínuri

1) cin n., pl. urĭ (vsl. činŭ, ordin, rang, činovĭhikŭ, oficial, činiti, a compune, a forma; rus. čin, rang, ung. csin, eleganță. V. cinie 1, cinel 2, cinovnic, cislá, citesc, pricină, cinătuĭesc. Vechĭ. Rang, treaptă, stare socială. Tagmă, teapă.

2) cin (sud), cĭun (Ban.) și cim (vechĭ) n., pl. urĭ (sîrb. čun, vsl. člŭnŭ). Luntre dintr´un trunchĭ (monoxil) saŭ din scîndurĭ întrebuințată la pescuit orĭ la vînat. – În nord cĭobacă. V. oraniță.

CIN ~uri n. înv. Treaptă într-o ierarhie (administrativă, diplomatică sau militară); stare socială; rang. /<sl. cinu