CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește la încins. V. brâu, curea. [Var.: încingătoáre s. f.] – Din cing (= încing, prez. ind. al lui încinge) + suf. -(ă)toare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CINGĂTOÁRE s. 1. v. brâu. 2. v. centură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cingătoáre f., pl. orĭ (d. încing). Lucru cu care-țĭ încingĭ mijlocu corpuluĭ, cum e o curea, brîu, niște bete ș. a. Mijlocu corpuluĭ: pînă la cingătoare (saŭ pînă la brîŭ). Zonă, ceĭa ce încinge, înconjoară: cingătoare de munțĭ. – Și încingătoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CINGĂTOÁRE ~óri f. 1) Fâșie dintr-un material (pânză, piele etc.) care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; brâu; curea; cordon; centură. 2) pop. Parte a corpului situată între șolduri și coaste; mijloc; talie; brâu. /a [în]cinge + suf. ~ătoare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink