CIOÁCLĂ, cioacle, s. f. (Reg.) Sanie mică (folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure); încărcătură care încape pe o astfel de sanie. – Din magh. csáklya „prăjină cu vârf încârligat”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
cioáclă, cioácle, s.f. (reg.) 1. săniuță pentru copii, bârzeică; sanie mică de adus lemnele din pădure, cochirlă, bârgeică, tarniță. 2. prăjină cu un cârlig în vârf; cange de prins morții ciumați. 3. cărucior pentru transportul morților de ciumă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cioáclă (cioácle), s. f. – 1. Sanie. – 2. Cîrlig. Sb. čokla „talpa saniei”, čaklja „cîrlig”, din it. zóccolo (Cihac, II, 51; cf. Berneker 130), cf. cr., slov. čaklja, mag. csáklja. (După Lacea, Dacor., III, 742 și DAR, direct din mag.). Din mag. provin ceaglă, s. f. (tîrnăcop); ceaclie, s. f. (Trans., talpă); și țaglă, s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par de care se atîrnă coșciugul, cînd este purtat pe umeri). Der. cioclaș, s. m. (tăietor de lemne; persoană care cară lemne cu sania); ciocli, vb. (a înmormînta, a îngropa), probabil datorită obiceiului, încă destul de curent, de a duce morții pe năsălie, care probabil se numea cioaclă, ca în Trans., țaglă; cioclu, s. m. (gropar), der. de la cuvîntul anterior. (Se explică de obicei, de pildă în DAR, prin bg. čokla, care pare mai curînd împrumut din rom.).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cioáclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. cioáclei; pl. cioácle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭoáclă f., pl. e (var. din țaclă, ca cĭuf față de țop 1. De aci și sîrb. rut. čakija, ung. csaklya, cîrlig. V. cĭoacă 2, cĭoclaș, cĭoclu, încĭocălez). Odinioară, tîrlia cu care se duceaŭ ceĭ morțĭ de holeră. Vest. Targă tîrîtă, tîrlie, săniuță saŭ cărucĭor de cărat lemne de foc. Cantitatea de lemne cărate așa, ca cele duse de țăranĭ în căruță ca să le vîndă: o cĭoaclă de lemne. V. traglă, tîrlie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink