CIOBÁCĂ, ciobace, s. f. (Reg.) Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac. – Din ucr. čobak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ciobácă (-ắci), s. f. – Luntre scobită dintr-un trunchi de copac. Mag. csobák, rut. čobak „vas de lemn” (DAR). Din aceeași rădăcină (sl. čbanĭ) mag. csobány, de unde rom. cioban, s. n. „vas de lemn”, și sb. čobanija, de unde rom. ciobănie, s. f. (Trans., vas de lemn), pronunțat ciobăñe. Cf. ciovei.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ciobácă s. f. (sil. cio-), g.-d. art. ciobácei; pl. ciobáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭobácă f., pl. ace și ăcĭ (cp. cu ung. csanák, cĭobacă, saŭ cu rut. čovén, luntre, pin [!] schimbare de sufix, infl. poate și de rus. čobák, mreană). Luntre făcută dintr´un trunchĭ scobit (orĭ și din scîndurĭ) de umblat pe bălțĭ la pescuit orĭ la vînat (Sadov. VR. 1928, 7, 8; Șez. 33, 26). – Și cĭobac, n., pl. e. V. căulă, cin 2 și oraniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIOBÁCĂ ~ce f. înv. Luntre pescărească făcută dintr-un trunchi de copac scobit. [Sil. cio-ba-] /<ucr. țobak
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
2) cin (sud), cĭun (Ban.) și cim (vechĭ) n., pl. urĭ (sîrb. čun, vsl. člŭnŭ). Luntre dintr´un trunchĭ (monoxil) saŭ din scîndurĭ întrebuințată la pescuit orĭ la vînat. – În nord cĭobacă. V. oraniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink