Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta).Cf. alb. čok, rom. cioc1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOC interj. toc! (~!, ~! se aude la ușă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOC s. 1. clonț, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ al unei păsări.) 2. (prin Transilv. și Ban.) tic. (~ al găinii.) 3. barbișon, bărbuță, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă. (Un domn care poartă ~.) 4. v. vârf. 5. v. căpățână. 6. (BOT.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) săgețică, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonțul-cocostârcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ORNIT.) cioc-întors (Recurvirostra avosetta) = năvodar, (reg.) săbiuță. 8. (MED.) cioc de papagal v. osteofit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOC s. v. ciorap, măsea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cioc1 adv. (reg.) nimic; deloc.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cioc2, cioci, s.m. (reg.; la pl.) cucuruz cules de pe cocean.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cioc interj. – Poc, boc; imită zgomotul produs de o lovitură ritmică sau cel puțin repetată. Se folosește de obicei cu duplicare cioc, cioc, sau alternanța cioc, boc, cioc, poc.Mr. cioc. Creație expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formații de același tip, cf. rus. čok „zgomot produs de o izbitură”, de unde čokatsĭa „a ciocni paharele închinînd”, it. ciocco, fr. choc, sp. choque, etc. Cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 104; Berneker 159. Der. cioc, s. n. (plisc, clonț; fam., gură; vîrf, capăt; pinten; barbișon; mînerul cleștelui; parte încovoiată a mai multor instrumente; cîrlig, pană de încondeiat ouăle de Paști; suviță, cîrlionț; Arg., înșelăciune, cursă), al cărui sens fundamental se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci cînd păsările de curte își caută hrana, cf. mr. cioc „cioc”, megl. cioc „ciocan”, alb. čok „cioc”. S-au căutat, pentru acest cuvînt, origini în afara limbii rom.: un ciop, care ar proveni din pol. dziob, ceh. djob, rus. zob „gușă” (Cihac, II, 53); alb. čok (Meyer 448; Pușcariu, Lr.,, 265); lat. *tiucus, din gr. τύϰος (Philippide, Bausteine, 56; Philippide, II, 705; Pascu, I, 192). Totuși nu este necesar să se caute atît de departe, deoarece în sl. au fost foarte productive rădăcinile čok-, čuk-, čikati „a lovi”; însă este mai potrivită posibilitatea unei creații spontane a rom., cf. Rosetti, II, 114. Ciocancă, s. f. (cîrlig, cange), poate fi un amestec de la cioc și cange (DAR). Ciocot, s. n. (ciucure; titirezul morii de grîu). – Der. ciocoti, vb. (despre păsări, a-și căuta hrana; despre animale, a mînca; a face zgomot mîncînd; a face zgomot lucrînd); der de la cioc, ca bocoti de la boc; ciocotniță, s. f. (vorbăreț, gureș; parazit, linge-blide, pomanagiu), cf. ciocoi; ciocotniți, vb. (înv., a trăi ca un parazit). Ciocoroi, s. n. (cîrlig, cange). Ciuc, s. n. (tîrnăcop), cf. bg. čuk „ciocan”. – Der. ciuceu, s. n. (Trans., secure). Cf. cioacă, ciocălău, ciocan, ciocni, ciochină, ciorchină, ciocîrlan, ciucă, ciucure.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cioc s. n., pl. ciócuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) cĭoc n., pl. urĭ (mrom. cĭoc, cĭocan, d. cĭoc 2 și înrudit cu cĭocan, cĭocnesc, cĭocoĭ, cĭoplesc, cĭucă, cĭugulesc, cĭupesc, cĭunt, țață ș. a., precum și cu rus. čok, cĭocnire de pahare; bg. čuk, cĭocnire, čovka, cĭoc, plisc; alb. čok, plisc, it. ciocco, butuc, ung. csók, sărutare; fr. choc, sp. choque, ol. schok, cĭocnire). Vest și sud. Plisc, gura păsărilor. Lovitură de cĭoc: ĭ-a tras un cĭoc. Apă cît ĭa pasărea o dată [!] cu cĭocu: un cĭoc de apă. Fam. Bot, sărutare (ung. csók). Păru barbeĭ lăsat neras numaĭ la bărbie (cum îl purta Napoleon III și Cuza): a purta cĭoc saŭ barba în cĭoc. Botu corăbiiĭ. Cĭocu berzeĭ, greghetin. V. tic 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) cĭoc, interj. care arată sunetu uneĭ cĭocnirĭ încete, ca între pahare, la ușa cuĭva ș. a. V. cĭoc 1, boc, poc, toc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIOC1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de loviturile scurte, sacadate într-un obiect tare). /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CIOC2 ~uri n. 1) (la păsări) Formație cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanț. ◊ ~ul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina e****ă, cu frunze digitat-lobate și cu fructul o capsulă. ~-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subțire, întors în sus, cu picioare lungi și cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită și ascuțită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; țăcălie. Om care poartă ~. 4) Gură subțiată și alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /Cuv. autoht.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CIOCUL-BÉRZEI s. v. ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOCUL-CIÓRII s. v. surguci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOCUL-PĂSĂRII s. v. surguci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PASĂRE-CU-CIOC-ÎNCRUCIȘÁT s. v. forfecuță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cioc-întórs (zool.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cioc-póc v. cioc-boc
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cioc/cioc-cióc interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ciócul-bérzei (bot.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (bot.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭóc-bóc, interj. care arată sunetu repetat al cĭocanuluĭ saŭ al altor corpurĭ izbitoare. Cînd e maĭ prelung, se zice cĭóca-bóca (cp. cu ung. csonká-bonka, cĭung). De unde să știe el ce-ĭ cĭoca-boca, de unde să știe el cum să procedeze în asemenea afacere?
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)