Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățăt sau nu de boabe); ciocălău. – Din scr. čokan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOCÁN2, ciocane, s. n. (Pop.) Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. V. cinzeacă. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, scr. čokanj.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOCÁN1, ciocane, s. n. 1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovala = a fi într-o situatie critică (din care nu există posibilitate de ieșire). A sta ciocan pe (sau de) capul cuiva = a stărui întruna pe lângă cineva; a-l plictisi cu insistențele. 2. Nume dat unor obiecte sau instrumente asemănătoare ca formă cu ciocanul (1). ♦ Unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale. ♦ Spec. (Sport) Instrument de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner; p. ext. probă sportivă de atletism practicată cu acest instrument. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. ♦ Spec. Fiecare dintre fusele vârtelniței. 3. Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 4. (În sintagma) Ciocan de foc = bombardament de artilerie intens și de scurtă durată. – Din sl. čekanŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOCÁN s. v. braț, cocean, furcă, fus, mână, stâlp, știulete, târnăcop, țoi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOCÁN s. (TEHN.) 1. (înv. și reg.) mai. (Bate un cui cu ~ul.) 2. ciocan de lipit v. letcon; ciocan pneumatic = revolver.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ciocán (ciocane), s. n. – 1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, prevăzută cu mîner, folosită la bătut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poartă. – 4. Tîrnăcop, săpăligă. – 5. Pivot de de vîrtelniță. – 6. Ciocănel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, știulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpină de porumb, care rămîne în pămînt după recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varză. – 11. Parte interioară necomestibilă, resturi de pară sau măr. – 12. Picior de ciupercă. – 13. Pahar înalt în care se servesc băuturile, mai ales țuica de prune, țoi. – 14. Pește-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în același timp cu posibilitățile expresive ale rădăcinii cioc, și cu formațiile mai mult sau mai puțin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legătura și filiația acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și DAR presupun că rom. provine din sl. (după Conev 66, din bg.; după Skok 63, din sb.); însă tot Miklosich, Wander., 14, derivă forma rut. din rom. După Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie căutat în tc.; după Philippide, Bausteine, 57, în ngr., și după Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 și Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare să provină din sl., unde este vorba de o formație relativ modernă (cf. Berneker 135, care crede că formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, să fie formații spontane, care pot coincide în sl. și în rom., căci în ambele există condițiile necesare pentru producerea lor, respectiv rădăcina expresivă čok- și suf. -an. Pentru sensurile de „trunchi, tulpină”, cf. der. lui bot; sensul de „pahar, țoi” vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adică în acele întrebuințări în care coincide și se confundă cu cocean, de asemenea m. – Cf. cioc. Der. ciocănaș, s. m. (ciocănel; băț de tobă; ciocănel de pian); ciocănaș, s. m. (miner care muncește într-o salină; plantă, conduraș, Tropaeolum maius); ciocănel, s. n. (ciocan mic; băț de tobă; pahar de băut, țoi; broderie le mînecile iilor și cămășilor tipice); ciocăni, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în ușă; a închina; despre păsări, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, și de asemenea cu rus. čekaniti; ciocană, s. f. (dans tipic); ciocănărie, ciocăniște, s. f. (porumbiște după ce s-a cules porumbul); ciocăneală, s. f. (acțiunea de a ciocăni); ciocănitoare, s. f. (pasăre, ghionoaie, Dryocopus Martius; morișcă, huruitoare); ciocănitor, adj. (care ciocănește); ciocănitură, s. f. (ciocăneală, bătaie); ciocănea, s. f. (sitar, Scolopax rusticola), a cărui der. nu este clară. Rămîne de lămurit și legătura cu ciocmăni, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmăneală, s. f. (ceartă), care cer o formă *ciocman.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ciocán (știulete) s. m., pl. ciocáni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ciocán (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) cĭocán m. (met. din cocean, ca și sîrb. čòkanj. Munt. Mold. sud. Cocean, strujan. Cĭocan de varză, mezu (inima) verzeĭ. – Fals n. la Cdr. V. nap-cĭocan și cĭoclej.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) cĭocán n., pl. e (d. cĭoc, interj. care există și la Rușĭ și la alțĭ Slavĭ, înrudită cu vgr. týkos, cĭocan, și cu týpos, lovitură, urmă, tip, ca cĭocnesc față de cĭoplesc orĭ ca vgr. lykos față de lat. lupus, lup. Din aceĭașĭ răd. vsl. rus. čekanŭ, bg. čuk și čukán, cĭocan, [de unde ngr. tsukáni], čekan, bărbie; pol. czekan, pers. čugan. V. cocean. Cp. Bern. 1, 159). O unealtă de bătut cuĭe ș. a.: cĭocan de zidar, de dogar, de potcovar, de bătut la poartă (îld. clopot) ș. a. Fig. Între cĭocan și nicovală, între doŭă primejdiĭ (V. maĭ 2). Păhăruț, țoĭ orĭ șipușor de băut rachiŭ (ca și sîrb. čokanj rakije). S. m. Zool. Un pește marin cu capu ca cĭocanu (zygáena màlleus).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOCÁN1 ~e n. 1) Unealtă formată dintr-un corp greu (de metal, de lemn etc.) de diferite forme, fixat pe un mâner, cu care se lucrează prin lovire. ~ de cizmărie. ~ de mână. ◊ A fi (sau a se afla) între ~ și nicovală a fi la mare strâmtoare; a fi între două focuri. 2) Mașină-unealtă folosită la prelucrarea unor materiale prin lovire. ~ mecanic. 3) Unealtă care servește la lipirea pieselor metalice cu cositor sau cu alt aliaj. ~ de lipit. 4) Instrument sportiv format dintr-o sferă de metal prinsă de un cablu de sârmă, folosit pentru probe de aruncare. 5) înv. Dispozitiv instalat la o poartă, cu ajutorul căruia își anunțau venirea vizitatorii. /<sl. țekanu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CIOCÁN2 ~e n. pop. (la fructe și legume) Mijlocul tare; cocean; cotor. ~ de varză. /<sl. țokan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CIOCĂNÍ vb. a bate, a bocăni, a pocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (~ cineva la ușă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOCĂNÍ vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, percuta, plictisi, sâcâi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
péște-ciocán s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink