CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori (ciocănitoare), s. f. Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor; ghionoaie. – Ciocăni + suf. -toare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOCĂNITOÁRE s. v. ghionoaie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOCĂNITOÁRE s. v. virdare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ciocănitoáre, ciocănitóri, s.f. (pop., înv.) mitralieră.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ciocănitoáre s. f., g.-d. art. ciocănitórii; pl. ciocănitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭocănitoáre și cĭocînătoáre f., pl. orĭ, ca privighetorĭ (d. cĭocănesc). Mold. Trans.. Ghionoaĭe, o pasăre agățătoare care se nutrește căutînd larve pe supt [!] coaja copacilor, pe care o cĭocănește mereŭ (lat. picus): cĭocănitoarea duruĭa în scoarță (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). V. cĭocîrleț și verdare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIOCĂNITOÁRE ~óri f. Pasăre sedentară, de talie mijlocie, cu cioc puternic și cu penaj viu colorat, care ciocănește coaja copacilor în căutarea viermilor cu care se hrănește; ghionoaie. [G.-D. ciocănitorii] /a ciocăni + suf. ~toare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CIOCĂNITOÁRE (‹ ciocăni) s. f. Nume dat la c. 200 de specii de păsări specializate în locomoția prin cățărare, de talie mijlocie (16-48 cm), rele zburătoare, cu pene rigide, limba cilindrică, lungă și protractilă, cioc conic, ascuțit, gheare ascuțite și dezvoltate. În România trăiesc 10 specii, de ex.: c. pestriță mare (Dendrocopus major), cu penaj alb, negru, roșu; c. verde (Picus viridis), cu penaj verde-gălbui cu roșu; c. neagră (Drycopus martius), cea mai mare c. din România.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink