CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOFLINGÁR s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cioflingár (cioflingári), s. m. – Om de nimic, secătură, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incertă. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu există dificultăți; la fel de bine însă ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a cărui der. este mai dificilă fonetic dar se potrivește mai bine sensului. După Graur 139, din. țig. čoχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabilă explicația semantismului propusă de Graur, că pantofarii obișnuiau să poarte haine mai mult sau mai puțin occidentale. Dacă etimonul este exact, este vorba de o legătură care apare adesea, între noțiunea de „pantofar” și cea de „înșelător”, cf. potlogar, papugiu, a încălța, a potcovi, etc.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cioflingár s. m. (sil. -flin-), pl. cioflingári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CIOFLINGÁR ~i m. 1) Persoană care nu are preocupări serioase; om de nimic; pierde-vară; târâie-brâu. 2) înv. peior. Țăran care purta haine (sărăcăcioase) orășenești; pantalonar. /cf. germ. Schuhflicker
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cĭofligár m. (var. din ciflicar, clăcaș din satele bulgăreștĭ. Cp. cu vecin, cĭocoĭ, covrigar, mitocan). Mold. Iron. Orășean răŭ îmbrăcat (cum ar fi un meseriaș, un funcționăraș), țăran îmbrăcat orășenește: țăranuluĭ îĭ plac boĭeriĭ, dar nu și cĭofligariĭ! – În Mold. nord. și -car, în Munt. -ingar, în Bucov. cĭoflincar. V. bașcaliŭ și îngherocat.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink