CIOROBÓR s. n. (Reg.) Ceartă cu vorbă multă și gălăgie; gâlceavă. – Onomatopee (comp. magh. csörpör).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ciorobór s.m. sg. (reg.) ceartă însoțită de gălăgie; cioandră, ciorovăială, gâlceavă, sfadă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ciorobór s. n. – Larmă, hărmălaie, zarvă. – Var. ciorlu-morlu, ciorabora. Creație expresivă, ca tura-vura, hîr-mîr, etc., a căror intenție este de a reda ideea de dialog însuflețit și contradictoriu. Se folosește în Trans. de Vest. – Der. ciorobară, s. f. (coțofană; țigan); ciorobeală, s. f. (ceartă, încăierare, dispută); cioroboti, vb. (a sta de vorbă; a se poticni, a se clătina; a se ocupa de ceva), care este rezultatul unei contaminări cu roboti „a munci.” Cf. ciorovăi, ciorogar.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cĭorobór n., pl. oare (ung. csör-pör, ceartă. V. cĭorovoĭală). Trans. (Șez. 37, 125). Ceartă, gălăgie, tumult: „cĭorobor pentr´un topor”.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink