CITOGENÉTICĂ f. Ramură a geneticii care studiază fenomenele ereditare la nivelul nucleului celular. /<fr. cytogénétique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CITOGENÉTICĂ s.f. Parte a geneticii care studiază componenții celulari ai eredității (genele, cromozomii etc.). [< fr. cytogénétique, cf. gr. kytos – celulă, gennan – a naște].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
citogenétică s. f., g.-d. art. citogenéticii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază componenții celulari ai eredității, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CITOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la citogenetică. [< fr. cytogénétique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CITOGENÉTIC, -Ă I. adj. referitor la citogenetică. II. s. f. ramură a geneticii care studiază structura și comportamentul cromozomilor în mitoză și meioză. (< fr. cytogénétique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
citogenétic adj. → genetic
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CITOGENÉTICĂ (‹ fr. {i}; {s} cito- + fr. génétique „genetică”) s. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, componenții celulari cu rol genetic, aspectele medicale și evolutive legate de perturbațiile lor morfofuncționale; urmărește, în special, cariotipurile și aberațiile cromozomiale.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink