CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu torți, având diferite întrebuințări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIUBĂR s. hârdău, (Transilv.) pârlău, (Transilv. și Ban.) șaf, (prin Transilv.) șiroadă, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei, (Transilv.) șofel. (Un ~ plin cu apă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ciubắr (-bére), s. n. – Vas mare de lemn. Sl. čibrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 51; Conev 63; DAR); cf. bg. čabur, sb. čàbar, slov. čeber, mag. csöbör, cseber. – Der. ciubărar, s. m. (fabricant de ciubere).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ciubăr s. n., pl. ciubére
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭubắr n., pl. ere (ung. csöbör, cseber, d. vgerm. zwobar, zwibar, adică „cu doŭă toarte”, de unde și vsl. cĭbŭrŭ, id. Cp. cu oboroc, anforă). Est. Hîrdăŭ, găleată (de must, de zoĭ). V. dejă, mastel, zoĭer, buduroĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIUBẮR ~ére n. Vas din doage cercuite, prevăzut cu torți și folosit la păstrarea sau la transportarea lichidelor; hârdău. /<bulg. cebăr
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink