CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÍVIC, -Ă adj. Propriu cetățeanului; cetățenesc. ♦ (Fig.) Patriotic. [< lat. civicus, cf. fr. civique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÍVIC, -Ă adj. propriu cetățeanului; cetățenesc. ◊ (fig.) patriotic. (< fr. civique, lat. civicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÍVIC adj. v. cetățenesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cívic adj. m., pl. cívici; f. sg. cívică, pl. cívice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cívic, -ă adj. (lat. civicus). Cetățenesc: virtuțĭ civice. Drepturĭ civice, pe care legea le dă cetățenilor. Coroană civică, cunună de frunze de stejar pe care Romaniĭ o dădeaŭ celuĭ ce salvase în războĭ vĭața unuĭ cetățean roman.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÍVIC ~că (~ci, ~ce) livr. Care ține de cetățeni; propriu cetățenilor; cetățenesc. Conștiință ~că. Educație ~că. /<fr. civique, lat. civicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink