Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CLAMÁRE, clamări, s. f. Faptul de a clama. – V. clama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLAMÁRE s.f. Acțiunea de a clama. [< clama].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
clamáre s. f., g.-d. art. clamării; pl. clamări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLAMÁ vb. I. intr. (Rar) A chema cu voce tare, a striga. [< lat. clamare, cf. it. clamare, fr. clamer].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CLAMÁ vb. intr. a chema cu voce tare, a striga. (< fr. clamer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
clamá (claméz, clamát), vb. – A striga, a chema cu voce tare. Lat. clamare (sec. XIX). – Der. clamoare, s. f. (strigăt, vuiet), din lat. clamor.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
clamá vb., ind. prez. 1 sg. claméz, 3 sg. și pl. clameáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink