CLAUZÚLĂ, clauzule, s. f. Fiecare dintre silabele accentuate de la sfârșitul unui vers care, prin dispunerea lor armonioasă împreună cu silabele neaccentuate, creează un ritm expresiv. ♦ Cuvintele finale ale unei fraze în proză, ale unei strofe sau ale unui vers, dispuse astfel încât să producă un efect expresiv. [Pr.: cla-u-] – Din lat. clausula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLAUZÚLĂ s.f. Organizare ritmică a cuvintelor la sfârșitul unui vers, al unei strofe sau al unei fraze, astfel încât să se realizeze o agreabilă impresie acustică. ♦ Silaba accentuată împreună cu silabele neaccentuate de la sfârșitul unui vers; vers final al unei strofe. [Pron. cla-u-. / cf. it., lat. clausula].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CLAUZÚLĂ s. f. 1. ultima parte a unei strofe sau a unei perioade oratorice. 2. formulă muzicală conclusivă. (< fr. clausule, lat. clausula)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
clauzúlă s. f. (sil. cla-u-), g.-d. art. clauzúlei; pl. clauzúle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CLAUZÚLĂ ~e f. Organizare ritmică (și armonioasă) a silabelor de la sfârșitul unui vers. [Sil. cla-u-] /<lat. clausula
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CLAUZÚLĂ (‹ fr., lat.) s. f. Partea finală, începînd cu ultima silabă accentuată, rimată sau nerimată, a unei strofe, perioade oratorice sau vers. Poate fi: c. masculină (cînd ultima silabă este neaccentuată); c. feminină (specifică versului alb); c. dactilică (ultimele două silabe sînt neaccentuate).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink