Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc; climat. 2. Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice. – Din lat. clima, -atis, germ. Klima.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLÍMĂ s.f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice care caracterizează starea medie a atmosferei unei regiuni; climat. 2. Ținut, regiune considerată sub raportul condițiilor atmosferice caracteristice. [Cf. it. clima , germ. Klima, gr. klima].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CLÍMĂ s. f. ansamblul fenomenelor și proceselor meteorologice care caracterizează starea medie a atmosferei unei regiuni; climat. (< lat. clima, germ. Klima)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CLÍMĂ s. (MET.) 1. aer, climat, vreme, (înv.) temperament. (Regiune cu ~ caldă.) 2. climă locală v. microclimă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clímă s. f., g.-d. art. clímei; pl. clíme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
clímă f., pl. e (vgr. klima, klimatos, înclinațiune [a uneĭ regiunĭ față de soare], d. klino, înclin: fr. climat). Starea atmosferică obișnuită a uneĭ regiunĭ: clima Româniiĭ e aspră ĭarna. Regiune, ținut: a trăi în climele calde. V. plaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CLÍMĂ ~e f. 1) Totalitate a proceselor și fenomenelor meteorologice caracteristice unei regiuni geografice; climat. ~ maritimă. 2) Regiune privită sub raportul condițiilor atmosferice caracteristice. [G.-D. climei] /<lat. clima, germ. Klima
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CLÍMĂ (‹ germ., lat.) s. f. Regim mediu multianual a proceselor și fenomenelor meteorologice (caracteristice unei anumite regiuni), determinat de radiația solară și de circulația generală a maselor de aer, care variază în raport cu cu poziția pe Pămînt, cu altitudinea absolută și cu configurația reliefului regiunii respective, avînd ca principale componente temperatura medie a aerului, nebulozitatea, precipitațiile atmosferice și vîntul; climat (1). În funcție de repartiția diferită pe glob a radiației solare, a uscatului și a apei, precum și a mișcărilor maselor de aer, se deosebesc: c. ecuatorială, cu temperaturi ridicate, mișcări ascendente ale maselor de aer, variații termice anuale mici și precipitații abundente; c. subecuatorială, cu două anotimpuri, din care unul secetos și altul ploios; c. tropicală, caldă, cu predominarea vînturilor alizee, cu importante variații termice diurne și ariditate accentuată; c. subtropicală, caldă, de tranziție între cea tropicală și cea temperată, cu două anotimpuri, dintre care unul este secetos, vara, și altul ploios, iarna; c. temperată, la latitudinile medii, cu patru anotimpuri distincte, cu strat de zăpadă iarna și cu predominarea vînturilor de vest; c. subpolară, cu iarnă aspră, vară rece și cantitate relativ redusă de precipitații; c. polară (arctică sau antarctică), cu două anotimpuri, temperaturi scăzute și precipitații puține. ◊ C. continentală = c. cu precipitații reduse cu variații mari, anuale și diurne, ale temperaturii aerului. ◊ C. maritimă = c. caracteristică oceanelor, mărilor și regiunilor continentale aflate sub influența directă a maselor de aer marin, umedă, cu variații termice anuale și diurne mici. ◊ C. montană = c. cu amplitudini termice medii anuale reduse și precipitații mai abundente decît în zonele coborîte din vecinătate. C. locală = topoclimă; microclimă.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)