Dex cloacă

CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și u*****e. – Din lat. cloaca, fr. cloaque.

CLOÁCĂ s.f. 1. Canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. Masă de apă murdară și fetidă. ♦ (Fig.) Loc rău famat, mediu imoral. 3. Orificiu comun al căilor u*****e, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. [Pron. cloa-că. / < fr. cloaque].

CLOÁCĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. masă de apă murdară și fetidă. ◊ (fig.) loc rău famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al căilor u*****e, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. (< fr. cloaque, lat. cloaca)

CLOÁCĂ s. v. hazna.

cloácă s. f., g.-d. art. cloácei; pl. cloáce

cloácă (oa 2 silabe) f., pl. e (lat. cloaca). Mare canal de scurgere a necurățeniilor. Intestinu gros la păsărĭ. Fig. Loc infect: această societate e o cloacă.

CLOÁCĂ ~ce f. 1) Galerie subterană unde se varsă murdăriile dintr-un oraș. 2) Masă de apă murdară și fetidă. 3) fig. Mediu social vicios; mocirlă. 4) fig. Loc cu reputație proastă. 5) (la amfibii, reptile, păsări etc.) Orificiu comun al canalelor u*****e și genitale. [G.-D. cloacei; Sil. cloa-că] /<fr. cloaque, lat. cloaca

CLOACĂ MAXIMĂ, principal canal de scurgere în Roma antică, construit în epoca regalității și restaurat sub August. Aflat la 5-6 m sub nivelul orașului, de formă semicirculară și placat cu tuf vulcanic, există și astăzi.