CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLOÁNȚĂ s. v. gură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cloánță s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cloánță (oa dift.) f., pl. e (d. clonț, fiind-că babele aŭ adese-orĭ numaĭ un dinte orĭ doĭ, cum ar avea pasărea cĭocu). Fam. Babă fără dințĭ și rea. Baba cloanța, babă rea din poveștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CLOÁNȚĂ ~e f. pop. depr. Femeie bătrână, urâtă și răutăcioasă. ◊ Baba-~a personaj folcloric cu chip de vrăjitoare urâtă și răutăcioasă. /Din clonț
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ștírba-bába-cloánța s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink