Dex clopoțel

CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.

CLOPOȚÉL s. 1. (prin Ban.) zvonișor, zvoniț, (înv.) timbru. (Sună ~ la școală.) 2. v. zurgălău. 3. (BOT.; Campanula; la pl.) (livr.) campanule (pl.), (reg.) baraboi, bănișori (pl.), clopotul-caprei, cupa-oii.

CLOPOȚÉL s. v. lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, papanaș.

clopoțél s. m., pl. clopoțéi

clopoțél n., pl. e. Clopot mic. Sunet de clopot mic: se aude un clopoțel. S. m. Zurgalăŭ [!]: pisica cu clopoțeĭ nu prinde șoarecĭ. (Prov.). O plantă campanulacee cu florĭ albastre (campánula rapúnculus). Altă plantă campanulacee cu florĭ albastre, albe saŭ roșiĭ (campánula médium). Ghiocel. S. n. pl. Trans. Lăcrămioare, mărgăritărel.

CLOPOȚÉL ~i m. (diminutiv de la clopot) Plantă erbacee, având tulpina dreaptă și înaltă, flori mari albe sau violete în formă de clopot. /clopot + suf. ~el

CINCI-CLOPOȚÉI s. v. căldărușă.

CLOPOȚÉI s. pl. v. ciuciure, coada-cocoșului, ghiocel.

CLOPOȚEICORNÚȚI s. pl. v. căldărușă.

CLOPOȚEL, Ion (1892-1986, n. Poiana Mărului, jud. Brașov), om politic și publicist român. Redactor și director al unor ziare din Transilvania („Societatea de mîine”). Membru al Partidului Social-Democrat și secretar general al Sindicatului Presei Române. Lucrări de popularitate a istoriei naționale. Memorialistică („Amintiri și portrete”).