CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. Clănțăni + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLĂNȚĂNEÁLĂ s. clănțănire, clănțănit, clănțăni-tură, dârdâială, dârdâit. (~ dinților.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CLĂNȚĂNEÁLĂ s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălă-vrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăn-căneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink