COABITÁȚIE, coabitații, s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COABITÁȚIE s.f. Coabitare. [Var. coabitațiune s.f. / cf. lat. cohabitatio, fr. cohabitation].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COABITÁȚIE s. f. coabitare. (< fr. cohabitation, lat. cohabitatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COABITÁȚIE s. v. coabitare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
coabitáție s. f. (sil. co-a-) → abitație
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
coabitațiúne f. (lat. cohabitátio, -ónis). Acțiunea de a coabita. – Și cohab- și -áție și -áre.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink