Dex coada

COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) d****l coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe d****l) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteaptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).

COÁDĂ cozi f. 1) (la animale) Parte terminală a coloanei vertebrale. ◊ A da din ~ a se linguși pe lângă cineva. A-și vârî (sau a-și băga) ~a a) a se amesteca în treburile altora; b) a se strecura peste tot. A călca pe cineva pe ~ a trezi mânia cuiva; a supăra. A pune ~a pe spinare a fugi de răspundere; a pleca lăsând toate în voia soartei. A pleca (sau a fugi sau a se duce) cu ~a între picioare (sau între vine) a pleca rușinat, fără a obține nimic. A scăpa scurt de ~ a ieși dintr-o încurcătură cu urmări neplăcute. A-i atârna cuiva ceva de ~ a-i atribui cuiva o vină; a-l acuza (pe nedrept) de ceva. A trage mâța de ~ a o duce greu; a trăi în sărăcie. Minciună cu ~ minciună mare. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a fi nedespărțit de cineva. 2) (la păsări) Smoc de pene de pe prelungirea coloanei vertebrale. ◊ A căuta ~a prepeliței a căuta ceea ce nu există. 3) (la pești, șerpi etc.) Partea posterioară a corpului. 4) Păr lung și des, împletit; cosiță. ◊ A împleti ~ (sau cosiță) albă a rămâne fată bătrână, nemăritată. 5) (la flori, fructe sau frunze) Formație vegetală prin care floarea sau fructul se leagă de ramură; peduncul. ~ de cireașă. ◊ Cozi de ceapă vârfurile tulpinii de ceapă verde. ~a-șoricelului plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, întrebuințate în medicină. 6) Partea alungită de la spatele unei rochii (care se târăște); trenă. 7) Parte a unui obiect de care se apucă cu mâna. ~a sapei. ◊ ~ de topor om care servește drept unealtă în mâna dușmanului; trădător. 8) rar Partea cu care se termină ceva; bucată de la sfârșitul unui lucru; margine; capăt; extremitate. ◊ ~a ochiului unghiul extern al ochiului. La (sau în) ~ pe ultimul loc. De la ~ de la sfârșit spre început. 9) Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva sau undeva. 10) astr.: Stea cu ~ cometă. ~ de cometă prelungire luminoasă a cometei. /<lat. coda

CINCI-COÁDE s. v. căldărușă.

COADA-BÓULUI s. v. lumânare, lumânărică.

COADA-COCÓȘULUI s. v. iris, stânjen, stânjenel.

COADA-HÂRȚULUI s. v. coada-șoricelului.

COADA-IÉPEI s. v. barba-ursului, coada-calului.

COADA-LÉULUI s. v. talpa-gâștei.

COADA-LÚPULUI s. v. lumânare, lumânărică, salvie austriacă.

COADA-MÂNZULUI s. v. barba-ursului, coada-calului.

COADA-MÂȚEI s. v. papanaș.

COADA-MIÉLULUI s. v. coada-cocoșului, lumânare, lumânărică, salvie.

COADA-PÓPII s. v. spânz.

COADA-PRICULÍCILOR s. v. barba-popii.

COADA-RÁCULUI s. v. turiță-mare.

COADA-ȘOPÂRLEI s. v. barba-caprei.

COADA-ȘORICÉLULUI s. v. pătlagină.

COADA-VÁCII s. v. bătrâniș, coada-cocoșului, lumânare, lumânărică, praz, salvie.

COÁDĂ s. v. coardă, matcă, matiță, măsea, pipirig, scândură.

COÁDĂ s. 1. cosiță, (reg.) gâță. (O fată care poartă cozi.) 2. mâner, (înv. și reg.) mănunchi, (Transilv.) dârjală, (Transilv. și Ban.) mânei, (prin Ban. și sudul Transilv.) mânel. (~ de seceră, de sapă.) 3. v. toartă. 4. cotor. (~ măturii.) 5. (reg.) coporâie, toporișcă, toporâie, toporâște, (Mold. și Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. băț. 7. v. peduncul. 8. v. pulpană. 9. v. trenă. 10. (fam.) codârlă. (Te rog să te așezi la ~ !) 11. v. sfârșit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arven-se) = barba-ursului, (reg.) brădișor, codâie, slăbănog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă-de-cositor, părul-porcului, (Transilv. și Maram.) perie; coada-cocoșului (Polygonatum) = (reg.) cerceluș, clopoței (pl.), cocoș, coada-mielului, coada-vacii, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâței (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescură, sclintiță, scrintee, iarba-gâștelor; coada-șoricelului (Achillea millefo-lium) = (înv. și reg.) prâsnel, (reg.) coada-hâr-țului, (Ban.) alunele (pl.), sorocină; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzișoară; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codină. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon și podalirius) v. papilionidă.

COADĂ-DE-GĂÍNĂ s. v. iarbă-mare, răcovină.

COADĂ-DE-ȘÁRPE s. v. belemnit.

COADĂ-FĂLOÁSĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.

COADĂ-RÓȘIE s. v. codroș.

coádă (-ózi), s. f. – 1. Apendice final al părții posterioare a corpului animalelor. – 2. Păr împletit, cosiță. – 3. Peduncul, codiță, pețiol. – 4. Partea de dinapoi a unor obiecte de îmbrăcăminte, trenă. – 5. Capăt, sfîrșit, extremitate. – 6. Margine, parte de dinapoi. – 7. Rest, rămășiță. – 8. Șir de persoane care așteaptă, rînd. – Mr., megl. coadă, istr. code. Lat. pop. cōda, în loc de cauda (Pușcariu 384; Candrea-Dens., 374; REW 1774; DAR); cf. it. coda, prov., cat., v. sp. coa, v. fr. coe (fr. queue), sp., port. cola. Pentru expresia coada ochiului, cf. it. la coda dell’occhio. – Der. codat, adj. (cu coada lungă; prelung); coadeș, adj. (cu coada lungă); codos, adj. (cu coada lungă); codaș, adj. (care rămîne la urmă; sărman, mizer); codaci, adj. (cu coadă lungă; codaș, laș); codan, adj. (cu coada lungă); codană, s. f. (fată, tînără, fecioară), cf. godană; codău, s. m. (nume de cîine); codea, s. m. (poreclă dată diavolului); codaț, s. m. (vierme); codiriște (var. codoriște, codorîște, codorișcă, codorie, codolie etc.), s. f. (mîner, mai ales la bici și la secure), a cărui terminație pare a se datora unei contaminări cu toporiște sau toporișcă „secure”; codirlă (var. codîrlă), s. f. (partea de dinapoi a unei mașini, a unui rînd); codîrlaș, adj. (cel de pe urmă, ticălos, josnic); codi, vb. ( a tunde lîna primăvara în jurul cozii oilor; a șovăi, a pregeta, a ezita; a se sustrage; a fi indecis); codeală, s. f. (îndoială, ezitare); codelnic, adj. (șovăielnic, care o ia pe departe); codină, s. f. (lînă de calitate proastă, care provine din partea de dinapoi a oii; grîu de proastă calitate, pleavă); coditură, s. f. (lînă căzută și culeasă de pe jos; șovăire, lipsă de hotărîre); coditor, adj. (oscilant). Din rom. provine rut. kodaš „cel de urmă; sărac” (Candrea, Elemente, 407); cf. sb. kuda „coadă”, probabil din it. Codălat, adj. (cu coada lungă), a fost considerat drept comp. cu adj. lat. (cf. Spitzer, Cacor., V, 332, și REW 4934N), sau ca der. de la un lat. *codella, dim. de la coda (Drăganu, Dacor., IV, 739; DAR). Mai curînd este der. rom. de la coadă, unde suf. -at pare să fi fost alterat prin adăugarea unui l expresiv ca în bucălat și în creațiile spontane în li-, cf. morfoli. Comp. codalb (var. cudalb), adj. (cu coada albă; blond), comp. cu alb, a cărui comp. ar putea fi romanică (cf. sard. kodalbola, Philippide, Principii, 98; Candrea-Dens., 376); codălbi, vb. (a-și pierde culoarea, a se îngălbeni; a ieși prost, a-și pierde capul, a se apuca cu mîinile de cap), la care s-a plecat de la ideea cozii ochiului care devine alb; codălbiță, s. f. (specie de șoim, Lanius collurio); codălbiu, adj. (blond); codroș, adj. (pasăre, pieptănuș, Ruticilla phoenicula), comp. cu roș. Cf. codobatură.

coáda-cálului (bot.) s. f.

coáda-cocóșului (bot.) s. f.

coáda-mâței (bot.) s. f.

coáda-mâței-de-báltă (bot.) s. f.

coáda-miélului (bot.) s. f.

coáda-rácului (bot.) s. f.

coáda-rândunícii (zool.) s. f.

coáda-șoricélului (bot.) s. f.

coáda-vácii (bot.) s. f.

coáda-vúlpii (bot.) s. f.

coáda-zméului (bot.) s. f.

coádă s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi

coádă f., pl. e și cozĭ (lat. cauda și côda, it. coda, pv. coza, fr. queue, cat. coa, sp. cola). Prelungirea spinăriĭ (a coloaneĭ vertebrale) la multe cŭadrupede. La păsărĭ, penele cele marĭ din apoĭa [!] corpuluĭ. La peștĭ, reptile și insecte, extremitatea din apoĭ opusă capuluĭ. La plante, ceĭa ce susține frunzele, florile și fructele pe ramurĭ. Păru capuluĭ împletit, cum poartă femeile, Chinejiĭ, preuțiĭ [!] ortodocși de moda veche ș. a. Mîner: coada toporuluĭ, a lopețiĭ. Partea din urmă a unuĭ lucru: coada ochĭuluĭ (spre tîmplă), coada armateĭ (ariergarda), coada coloaneĭ, coada căruțeĭ, coada rochiiĭ. Șir de persoane care așteaptă să intre undeva pe rînd în ordinea sosiriĭ. Stea cu coadă, cometă. Coadă de topor (fig.), trădător, (fiind-că coada, care e de lemn, ajută să se taĭe lemnu). A face (subînț. semn) cu coada ochĭuluĭ, a face semn din ochĭ fără să observe alțiĭ. A se pune la coadă saŭ în coadă, a lua loc la urmă. A lega cuĭva tinicheaŭa de coadă, a-l face să fugă (ca cînele [!] cînd i se leagă tinicheaŭa de coadă, cum obișnuĭesc uniĭ oamenĭ bárbarĭ). A trage mîța de coadă (pe rogojină) saŭ (barb. fr.) a-l trage pe d***u de coadă (Iron.), a´ndura mare sărăcie. Cu coada´ntre picĭoare, umilit, rușinat (ca cînele [!] bătut). A´ncepe de la coadă, a´ncepe pe dos, jidănește (ca alfabetu lor). A-țĭ vîrî coada´n ceva, a te amesteca ca să stricĭ, ca să´ncurcĭ (cum crede poporu că face d***u). A scăpa scurt de coadă saŭ cu coada retezată, a scăpa cu perderĭ [!]. A călca pe cineva pe coadă, a-l provoca: șarpele, pînă nu-l calcĭ pe coadă, nu se´ntoarce să te muște (Prov.). A pune coada pe spinare, a o rupe de fugă, ca boiĭ speriațĭ. Dacă munceștĭ, nu-țĭ cade coada, nu perzi [!] boĭeria, nu te înjoseștĭ muncind. A lua litra (saŭ și purcica) de coadă, a te face bețiv (Fam.). A împleti coadă albă, a rămînea nemăritată (împletindu-țĭ păru, care ți s´a albit așteptînd măritișu). A pune coadă cuĭva, a scorni o mincĭună despre el. A pune coadă unuĭ lucru, a-l amplifica cu mincĭunĭ. Mincĭună cu coadă, mincĭună gogonată (mare). Numele multor plante: coada bouluĭ saŭ a vaciĭ, lumînărică, corovatică; coada caluluĭ saŭ a mînzuluĭ, o plantă acŭatică (hippúris vulgaris) și alta echisetacee, numită și barba Sasuluĭ (equisetum [arvense și silvaticum]); fasole coada caluluĭ, V. obedez; coada cocoșuluĭ, o plantă liliacee (polygonatum officinale); coada lupuluĭ saŭ a meluluĭ, lumînărică; coada raculuĭ, scrîntitoare; coada pricolicilor, barba popiĭ, o buruĭană rozacee care crește pin [!] pădurile umbroase (spiraea aruncus orĭ aruncus silvester); coada șoriceluluĭ, achilee; coada vaciĭ, 1) lumînărică, 2) o plantă boraginee (échium altissimum), și 3) alta labiată, (salvia silvestris); coada vulpiĭ, codină, o plantă graminee foarte bună p. nutreț (alopecurus pratensis) și o varietate de poamă, de strugurĭ; coada zmeuluĭ, un fel de cactus cu florĭ roșiĭ și cu tulpina tîrîtoare; cincĭ coade (Trans.), căldărușă.