Dex coastă

COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Ieșit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

COÁSTĂ s. 1. dungă, latură, parte. (Stă întins pe-o ~.) 2. v. flanc. 3. v. pantă. 4. v. țărm.

COÁSTĂ s. v. chingă, cocârlă, crivac.

coástă (coáste), s. f. – 1. Fiecare din oasele care alcătuiesc toracele. – 2. Hipocondru, deșert. – 3. Latură, parte laterală. – 4. Costișă, pantă, povîrniș. – 5. Mal, țărm. – Mr., megl. coasta, istr. costę. Lat. cǒsta (Pușcariu 389; Candrea-Dens., 383; REW 2279; DAR); cf. vegl. kuasta, it., port. costa, fr. côte, sp. cuesta. – Der. costiță, s. f. (coastă sau coastă mică; costiță, cotlet); costoală, s. f. (Trans., pantă, coastă); costină, s. f. (pantă, coastă); costiș, adj. (înclinat, povîrnit); costoi, vb. (a înconjura), formație proprie lui Alecsandri, pe baza fr. côtoyer; costiș(e), s. n. și f. (latură; povîrniș, coastă, pantă); costișeț (var. costeșeț), adj. (oblic, pieziș).

coástă s. f., g.-d. art. coástei; pl. coáste

coástă (oa dift.) f., pl. e (lat. cŏsta, it. pv. pg. costa, fr. côte, sp. cuesta). Os lat și îndoit care formează părțile laterale ale peptuluĭ [!]: a te culca pe o coastă, îĭ numerĭ coastele de slav ce e. Povîrnișu unuĭ deal: calu paște pe o coastă. Lature: vapor izbit în coastă. Mal, țărm de mare: pe coastele Italiĭ. Baterie de coastă, tunurĭ pe malu măriĭ.

COÁSTĂ ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrală cu sternul, formând toracele. 2) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc, de la umăr până la șold; rână. ◊ Slab de-i poți număra ~ele extrem de slab; numai pielea și oasele. A-i rupe (sau a-i frânge) cuiva ~ele a bate zdravăn pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulița) în ~e a) a cere îndeplinirea neîntârziată a unui angajament; a zori; b) a constrânge pe cineva. 3) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; versant; costișă; povârniș; pantă. 4) Linia de contact între uscat și apa mării sau a oceanului; țărm; litoral. ~a Mării Negre. Vas de ~. Navigație de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-tă] /<lat. costa

CIUPERCĂ DE PE COÁSTĂ s. v. pitarcă.

COASTA-D******I s. v. sparanghel.

COASTA-VRĂJMÁȘULUI s. v. sparanghel.

COASTA DE AZUR (CÓTE D’AZUR), porțiune a litoralului francez la M. Mediterană, cuprinsă între Cassis și Menton. Climat mediteranean. Lungime: c. 80 km; c. 865,5 mii loc. Stațiuni climaterice renumite: Menton, Nisa, Antibes, Cannes, Saint-Raphaël, Fréjus, Saint-Tropez (Franța), Monte-Carlo și Monaco.

COASTA DE FILDEȘ v. Côte d’Ivoire.

COASTEI (COAST RANGES), Lanțurile ~, lanț muntos de-a lungul coastei pacifice a S.U.A., între 48º30' (str. Juan de Fuca) și 35º lat. N. Alcătuit din roci sedimentare și metamorfice. Puternică zonă seismică. Lungime: c. 1.600 km. Alt. medie: 1.000 m; alt. max.: 2.424 (vf. Olympus). Parc național.

COASTEI (COAST MOUNTAINS), Munții ~, lanț muntos în Canada și S.U.A., în lungul coastei Oc. Pacific. Alcătuiți din granite și puternic tectonizați. Lungime: c. 1.700 m. Alt. max.: 4.042 m (vf. Waddington). Păduri de conifere. Mici ghețari.