CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător cu chitara, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobză = a lega (pe cineva) strâns (de mâini și de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
cóbză s. f., g.-d. art. cóbzei; pl. cóbze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cóbză f., pl. e (rut. pol. kobza, rus. kobíza, ung. koboz, kobza. V. cobuz). Un fel de mandolină maĭ mare, dar cu gîtu maĭ scurt, destul de întrebuințată de lăutarĭ. Adv. Legat cobză, legat burduf, fedeleș, așa în cît să nu se maĭ poată mișca. V. mandoră.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÓBZĂ ~e f. Instrument muzical cu coarde constând dintr-o cutie de rezonanță foarte bombată, care produce sunete prin ciupire. ◊ A lega pe cineva ~ a lega pe cineva strâns (de mâini și de picioare). A duce pe cineva cu ~a a înșela pe cineva; a minți. /<rus., ucr., pol. kobza
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink