Dex coc

COC¹, coci, s. m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din fr. coccus.

COC², cocuri, s. n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux].

COC s.m. (Zool.) Bacterie de formă sferică. [< germ. Kokke, cf. gr. kokkos – boabă].

COC s.n. Pieptănătură femeiască, cu părul strâns sau împletit și adunat pe ceafă sau în creștetul capului. [Pl. -curi. / < fr. coque].

COC² s. m. bacterie de formă sferică. (< germ. Kokke, gr. kokkos, boabă)

COC¹ s. n. pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și adunat pe ceafă, ori în creștetul capului. (< fr. coque)

COC s. (reg.) moțoc, (Mold.) conci, (Bucov.) cucui, (prin Ban. și Transilv.) pup. (Poartă un ~ în vârful capului.)

COC s. v. cucui.

coc s.n. 1. (reg.) parte a morii de vânt. 2. plevușcă (pești mici). 3. corb-de-noapte.

coc (coci), s. m. Pasăre (Ardea nycticorax). – Var. coacă. Creație expresivă plecînd de la imitarea cîntecului acestei păsări. – Der. cocă, s. f. (cioară, Corvus monedula); cocăi, vb. (a cotcodăci găinile). Cf. cucăi.

coc (cocuri), s. n. – 1. Chiflă. – 2. Pieptănătură cu părul strîns la ceafă, conci. Formație expresivă. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. cocă „fruct” Pascu, I, 69, megl. cocă „cap”), alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pîine rotundă”), sp. coco „larvă; mărgea din mătănii”, etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacăză. Este mai puțin probabilă der. din fr. coque „coc” (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. și REW 2009. Der. cocă, s. f. (cocoloș făcut din pîine; chiflă; aluat; păpușă; copil), cf. it. coccolo „copil”, cuvînt din limbajul copiilor, care circulă și în forma diftongată coacă; cocuță, s. f. (chiflă; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a frămînta aluatul pentru a face prăjituri; a răsfăța, a alinta; a răzgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi „a face nazuri”, Rovigo, cuculío „mîngîi”; cocoleală, s. f. (acțiunea de a frămînta aluat; acțiunea de a răsfăța); cocoloș, s. n. (bulgăre, boț; bilă, bulgăre, grunz; știulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -oș; cocoloși, vb. (a mototoli, a face cocoloș; a răsfăța, a răzgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tăcere un subiect), cf. mr. mi cuculescu „mă ghemuiesc”; cocoloșeală, s. f. (acțiunea vb. anterior); cocoașe, s. f. (gheb), pentru a cărui formație cf. gogoașe (mr. cucoașe „nucă”, cucoș „nuc”; după Pușcariu 390, din lat. *cocca); cocoșa, vb. (a încovoia; a curba; a deșela; a îmbătrîni); cocoșat, s. m. (care are cocoașă, ghebos), pentru a cărui răspîndire în Olt., Munt. și Dobr., cf. ALR, I, 41; cochiță, s. f. (boabă; bob; grăunte); cococ, s. n. (Trans., gaură; cuvînt care nu apare în dicționare cf. Enciclopedia română, III, 22); cocor, s. n. (bombare, umflătură, tumoare); cocoradă, s. f. (Trans., pesmet, prăjitură), a cărui formare pare a indica o contaminare cu paparadă. Corcoman, s. m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor măritate), pus în legătură de DAR cu lat. *cocculus „melc”, pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. și colcovan, s. n. (Munt., grunz, bulgăre). Curculez, s. m. (gărgăriță, Calendra granaria), explicat de către Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioară (cf. cocor „umflătură”), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelniță) pare a proveni din rom. Cf. și cocon, cocîrlă, coclete, cocoța, cucui. Din rom. provin mag. kóka „moț, creastă” și iud. sp. koko „coc”. Coincidența lui a cocoșa „a deșela” cu rus. kokošiti „a asasina” (din rut. kokoš „a asasina”, cf. Vasmer 594), pare cauzală.

coc (bacterie) s. m., pl. coci

coc (pieptănătură) s. n., pl. cócuri

2) coc, copt, a coáce v. tr. (lat. cóquere [din pŏquere], pop. cŏcere, rudă cu vgr. pépto, germ. backen, vsl. pešti-pekon; it. cuócere, pv. pg. cozer, fr. cuire, sp. cocer. V. cucină, pepene, precoce, becer, pecie. – Coc, cocĭ, coace, coacem, coacețĭ, coc; să coacă; să coacem, să coacețĭ; copseĭ, copseșĭ, coapse, coapserăm, coapserățĭ, coapseră; copsesem). Prepar unele mîncărĭ la foc: a coace pîne [!], plăcintă, mere, castane. Aduc în stare matură, vorbind de fructe: soarele coace grînele, fructele. V. intr. Buba coace, produce puroĭ. Ĭ-o coc eŭ, îĭ prepar (clocesc) eŭ ceva, am să mă răzbun. V. refl. Devin copt: pînea s´a copt (la foc), grîu s´a copt (la soare). M´am copt de căldură, am suferit mare căldură. Buba s´a copt, a ajuns aproape să se spargă, s´a spart.

1) coc n., pl. urĭ (d. cocă 1, care e înrudit cu cocuță și lat. cucutium, scufie, și tútulus, coc, ca și cu rom. cocoloș și fr. coque, cocoloș de păr. D. rom. vine ung. kók, nod, și kóka, moț). Mold. Munt. est. Un fel de peptănătură [!] femeĭască care consistă în îngrămădirea coadeĭ deasupra cefeĭ orĭ în creștet. Trans. Pînișoară rătundă [!]. – În vest concĭ, pe care țărancele îl maĭ măresc făcîndu-l și din lemn orĭ carton, ĭar în Trans. și din sîrmă învîrtită ca niște coarne, peste care se pune ceapsa. V. moțoc.

COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii (în cuptor) spre a-l face bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii (din cuptor). 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Din lat. pop. cocere (= coquere).

A COÁCE coc 1. tranz. 1) (alimente) A prepara prin supunere la acțiunea unei temperaturi înalte (în cuptor). ~ plăcinte. ~ mere. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a urzi; a țese; a unelti. ◊ A-i ~ cuiva turta a încerca să-i facă cuiva pe neașteptate un rău. 2. intranz. (despre răni, abcese) A face puroi; a colecta. /<lat. cocere

A SE COÁCE mă coc intranz. 1) (despre plante, fructe, semințe) A ajunge la maturitate (devenind bun pentru recoltare). 2) fig. (despre persoane) A ajunge în faza de dezvoltare completă; a deveni matur; a se maturiza. 3) (despre ființe) A se înfierbânta tare (de căldură). /<lat. cocere

COC¹ ~uri n. Pieptănătură femeiască realizată prin strângerea și răsucirea părului la ceafă sau în creștetul capului. /<fr. coque

COC² coci m. mai ales la pl. Bacterie sferică sau ovală răspândită în sol, apă, aer, precum și în organisme. /<fr. coccus

COÁCE vb. 1. a se încinge, a se înfierbânta. (Se ~ stând lângă sobă.) 2. a fierbe, a opări. (~ firele de tort.) 3. (MED.) a colecta. (Buba începe să ~.)

COÁCE vb. v. fierbe, maturiza.

coáce (cóc, cópt), vb. – 1. A supune un aliment la acțiunea căldurii. – 2. A găti înăbușit. – 3. A fierbe puțin. – 4. A opări, a pîrli. – 5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porțelan etc.). – 6. Despre fructe și plante, a ajunge la maturitate. – 7. Despre inflamații, a face puroi. – 8. A deveni matur, chibzuit. – 9. A albi lîna cu cenușă. – 10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. – 11. Despre lemn, a se încinge. – Mr., megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la cŏquĕre (Pușcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR), cf. it. cu(o)cere, prov., port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte it., cf. calabr. cottu „matur”. – Der. cocător, s. m. (ajutor de brutar); cocător, s. n. (cuptor pentru copt pîine de casă); copt, s. n. (maturitate; acțiunea de a coace); cocăt, s. n. (zăduf, dogoare); cocări, vb. (a coace); cocărit, s. n. (dijmă de porumb); răscoace (var. înv. scoace), vb. (a arde, a face puroi, o inflamație), format cu pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din lat. *excocere și *re-excocere); răscopt, adj. (Arg., ramolit, decrepit); necopt, (crud, verde; imatur). Cf. coptură, cuptor.

coáce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocând; part. copt

1) coáce, V. coc 2.

2) coáce și coá (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce și eccu-hac, de unde s´a făcut acoace [care există pînă azĭ în est în într´acoace, în coace], apoĭ coace, ca și acice-cice și acolo-colo; it. qua, sp. acá, pg. cá; vit. cia, fr. çà; pv. sa). Spre mine, în direcțiunea mea: vino´n coace, du-te´n colo. Fam. A avea pe „vino´n coace”, a fi drăgălaș, drăgăstos, atrăgător, simpatic. De(la) un timp în coace, de cît-va timp. În coace și´n colo, în amîndoŭă (saŭ și în toate) direcțiunile, în toate părțile: am căutat în coace și´n colo, și n´am găsit nimic! Într´acoace (est și nord), în coace. Din coace, din spre mine: să pornim din coace´n colo (în est și nord dintr´acoace într´acoló). – Se zice tot așa de des și în coa, din coa, maĭ ales în vest. V. colo, dincoace, dincolo.

COÁCE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara un aliment prin expunere la radiații calorice într-un cuptor (electric, cu gaz, cu convecție, la rotisor, cu microunde), în urma căreia acesta apare acoperit de o crustă (excepție la microunde); în limbaj comun se aplică, mai ales, la alimentele făcute din aluat: a coace pâine, prăjituri, cozonac etc.; anumite alimente se pot coace și în sau sub cenușă (cartofi, castane).