Dex cocoși

COCÓȘI s. pl. v. floricele.

cocoșí vb. IV (reg.) 1. (despre cocoși) a călca (găina). 2. (refl. fig.) a se îngâmfa, a se umfla în pene. 3. (refl. fig.) a se supăra, a se rățoi, a amenința cu bătaia pe cineva.

COCÓȘ, (I, III, IV) cocoși, s. m., (II) cocoașe, s. n. I. S. m. Masculul găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). ◊ Expr. Cânta cocoșul (într-o casă), se spune pentru a arăta că într-o familie dată bărbatul are cuvântul hotărâtor. Basm (sau poveste) cu cocoșul roșu = povestire, întâmplare fără sfârșit sau neadevărată. ♦ (Pop.) Nume dat masculilor unor păsări. ◊ Compuse: cocoș-de-munte sau cocoș-sălbatic = pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic și puțin înconvoiat (Tetrao urogallus); cocoș-de-mesteacăn = pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). II. S. n. 1. Ciocănel percutor la armele de vânătoare. 2. Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acționate cu aer comprimat sau cu aburi. III. S. m. 1. (Pop.) Partea centrală a miezului pepenului verde, mai dulce și lipsită de sâmburi. 2. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). IV. S. m. Categorie în care sunt încadrați boxerii între 51 și 54 kg și luptătorii între 52 și 57 kg; boxer sau luptător care face parte din această categorie. [Var.: (reg.) cucóș s. m. și n.] – Din sl. kokoši „găină”.

COCÓȘ ~i m. 1) Pasăre domestică cu o creastă roșie pe cap, cu penele cozii lungi și arcuite și cu pinteni tari la picioare; masculul găinii. ◊ La (pe la sau spre) cântatul ~ilor în zori de zi. Basmul (sau povestea) cu ~ul roșu istorie fără sfârșit sau neadevărată. 2) pop. Mascul al unor păsări. ~ul potârnichii. 3) Ciocănel care lovește percutorul la armele de foc. 4) Miezul de la harbuz, mai dulce și fără sâmburi; inimă. 5) la pl. Grăunțe de porumb coapte în sare sau în nisip înfierbântat și desfăcute în formă de floricele; cocoșei. 6): ~ de vânt figură de metal, reprezentând un cocoș, instalată pe acoperișul casei, care, fiind mobilă, arată dincotro bate vântul; giruetă. ◊ A fi ~ de vânt a se da după împrejurări; a fi conformist. /<sl. kokoši

cap-de-cocóș (plantă) s. m., art. cápul-de-cocóș

CAP-DE-COCÓȘ s. v. dulcișor.

COADA-COCÓȘULUI s. v. iris, stânjen, stânjenel.

COCÓȘ s. 1. (ORNIT.) (rar, adesea glumeț) cucurigu, pintenat, (înv. și pop.) cântător. (~ul este masculul găinii.) 2. (ORNIT.) cocoș-de-munte (Tetrao urogallus) = cocoș-sălbatic, (reg.) gotcan, tarcan, tătar, cocoș-de-sihlă; cocoș-sălbatic v. cocoș-de-munte. 3. (BOT.) inimă. (~ la pepenele verde.) 4. (TEHN.) (Transilv.) scăpărătoare. (~ la o armă de vânătoare.)

COCÓȘ s. v. coada-cocoșului, cucui, iris, măsea, stânjen, stânjenel.

COCOȘ-DE-SÍHLĂ s. v. cocoș-de-munte, cocoș-sălbatic.

CREASTA-COCÓȘULUI s. v. breabăn, ferigă, granat, laba-ursului, moțul-curcanului, pieptănariță, rămurele, spilcuță, talpa-gâștei.

IARBA-COCÓȘULUI s. v. cocoșel-de-câmp.

PICIORUL-COCÓȘULUI s. v. floare-de-leac, gălbenele, gălbenele de munte.

PUȚA-COCÓȘULUI s. v. buhai.

TALPA-COCÓȘULUI s. v. piciorul-cocoșului.

cocóș (cocóși), s. m. – 1. Masculul găinii. – 2. Trăgaci. – 3. Floricele de porumb. – 4. Ansamblul celor patru bucăți ale nucii. – 5. Prună putredă. – 6. Știft, pivot. – 7. Proptea, reazăm, sprijin. – Mr., megl. cucot, cócut. Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului” la Petronius, lat. med. coccus (› fr. coq), it. cocca „găină” (Battisti, II, 991), fr. cocorico, sp. quiquiriqui etc. Nu încape îndoială că în der. cuvîntului a influențat sl. kokošĭ „găină”. După mai mulți autori, sl. este etimonul direct al rom. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 67; Meyer 194; Conev 54; DAR) dar transformarea semantică ridică probleme (mr. și megl. provin din sl. kokotĭ „cocoș”). Cf. bg. kokoška „găină”, sb. kokoš „găină”, kokot „cocoș”, pol. kokosz „găină”, kokot „cocoș” etc. Kokoš cu sensul de „masculul găinii” apare totuși în rut., slov., ceh., ca și în mag. kakas, ngr. ϰοϰϰόσιον, alb. kokoš. Cel puțin o parte din aceste cuvinte poate proveni din rom. Ideea unei origini expresive a cuvîntului rom. a fost avansată de Pușcariu, Dacor., VIII, 353, unde se atribuie origine rom. cuvintelor mag., rut., slov. și ceh., ca și săs. Kokosch. Der. cocoșesc, adj. (de cocoș); cocoșește, adj. (precum cocoșii); cocoșar, s. m. (sturz, Turdus viscivorus), cf. bg. kokošar „șoim” (menționat de DAR, însă care nu poate avea legătură directă cu rom.); cocoșel, s. m. (dim. al lui cocoș; pasăre de hîrtie; floricele de porumb; știft, cui; nume dat mai multor plante); cocoși, vb. (despre cocoși, a călca găina; a se împăuna; a bate, a ciomăgi), în ultimul său sens confundîndu-se cu vb. a cocoșa, de la cocoașe „gheb”; cocoșoaică, s. f. (plantă, Arum maculatum).

cap-de-cocóș (bot.) s. n.

coáda-cocóșului (bot.) s. f.

cocóș (la arme, ciocane) s. n., pl. cocoáșe

cocóș (pasăre, miez de pepene, boxer) s. m., pl. cocóși

cocóș-de-mesteácăn s. m., pl. cocóși-de-mesteácăn

cocóș-de-múnte s. m., pl. cocóși-de-múnte

cocóș-sălbátic s. m., pl. cocóși-sălbátici

creásta-cocóșului (bot.) s. f.

cocóș (vest) și cucóș (est) m. (vsl. kokošĭ, găină, kokotĭ, cocoș: sîrb. kokoš, găină, kokot, cocoș; bg. rut. kokóška, găină, rus. kókošĭ, găină; alb. kokóš; ngr. kokkósi, găină, kókkotas, cocoș; ung. kakas, cocoș). Masculu găiniĭ. Hurlup. Cocoș de munte, un fel de gotcan (tétrao tetrix). S. n., pl. cocoașe și cocoșurĭ. La unele puștĭ și revolvere, pĭesa care izbește capsa și care seamănă a cocoș.

2) cocoșésc (mă) v. refl. Rar. Mă rățoĭesc.