Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COCOȚÁ vb. v. cățăra.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cocoțá (cocoțéz, cocoțát), vb. – A se urca, a se așeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuța, gogoța. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Pușcariu 424). Este puțin probabilă legătura cu cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cocoțá vb., ind. prez. 1 sg. cocóț, 3 sg. și pl. cocoáță
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A COCOȚÁ cocoț tranz. A face să se cocoațe. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE COCOȚÁ mă cocoț intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situație fără a merita. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță. – El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s´a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink