Dex cocăi

cocăí¹ (cucăí), cócăi (cúcăi), vb. IV (reg.) a moțăi, a dormita, a picui.

cocăí², pers. 3 sg. cócăie, vb. IV (reg.) a cotcodăci.

CÓCĂ³ s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. scr. koka, it. cucco.

CÓCĂ¹ s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.

CÓCĂ¹ f. 1) Pastă obținută prin frământarea făinii cu apă și cu diferite adausuri (lapte, zahăr, ouă etc.), din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; aluat. 2) Pastă cleioasă preparată din făină și apă folosită la lipit hârtie; pap. ◊ A se face ~ a se îmbăta foarte tare. Minte de ~ minte greoaie. [G.-D. cocii] /Orig. nec.

CÓCĂ³ f. pop. 1) Copil mic; creatură infantilă. 2) Jucărie care înfățișează un copil mic; păpușă. [G.-D. cocii] /cf. sb. koka, it. cucco

CÓCĂ s. 1. v. aluat. 2. lipici, pap, (Mold. și Transilv.) cir, (Transilv., Ban. și Olt.) ciriș. (Cu ~ se lipesc unele obiecte de hârtie.)

CÓCĂ s. v. nou-născut, prunc, s****i, sugar.

cócă (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cócăi

1) cocă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu vgr. kókkos, bobiță, goagă, cocinilă, lat. coccum, cocinilă; ngr. kokki, kikki, kokŭ, oŭ; alb. kok, kŏkĭe, bobiță; mrom. cocă, fruct comestibil; megl. cocă, cap; it. cocco, oŭ, cocca, găină; ven. coca, cuca, nucă, cap; sîrb. koka, găină; bg. koka, fetiță, și cu rom. coc 1, cocon, copil bob, cocoloș, cocoașe, goagă, gogoașă, pupă 2 ș. a. multe. V. și REW. 2009). Trans. Mold. Copil, maĭ ales fetiță (maĭ mare de cît cocuța). Epitet alinător unuĭ copil, chear [!] băĭat.

2) cócă f., pl. ĭ (d. coc 2). Munt. ș. a. Pastă de făină fără țaĭcă din care se face azimă orĭ se întrebuințează ca cleĭ. Aluat. Fig. A se face cocă, a se moleși (de ex., de beție).