COERÉNȚĂ, coerențe, s. f. 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherénță s. f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COERÉNȚĂ s.f. Legătură, unire strânsă (între mai multe elemente, idei, lucruri). ♦ Proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicție între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el. [Var. coherență s.f. / cf. fr. cohérence, lat. cohaerentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COERÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi coerent; legătură strânsă, logică între mai multe elemente, idei, lucruri. 2. (mat.) proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicții între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el; consistență (2). 3. (fiz.) proprietate a undelor de a fi coerente (2). (< fr. cohérence, lat. cohaerentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COERÉNȚĂ s. 1. v. logică. 2. (MAT.) consistență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Coerență ≠ incoerență
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
coerénță f., pl. e (lat. cohaerentia). Legătură, unire, conexiune între lucrurĭ: discurs fără coerență. – Și coh-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COERÉNȚĂ ~e f. 1) Legătură internă strânsă; caracter coerent; unitate; coeziune. 2) Relație armonioasă între idei; lipsă de contradicții. [Sil. co-e-ren-] /<lat. cohaerentia, fr. cohérence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink