COHÓRTĂ, cohorte, s. f.(La romani) Unitate de infanterie egală cu a zecea parte dintr-o legiune. ♦ Fig. Mulțime, ceată. – Din lat. cohors, -tis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COHÓRTĂ s.f. 1. Unitate din infanteria romană, cu un efectiv reprezentând a zecea parte dintr-o legiune. 2. (Fig.) Mulțime, ceată. 3. Colectivitate a oamenilor care au trăit același eveniment demografic într-o perioadă de timp. [< lat. cohors, cf. fr. cohorte].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COHÓRTĂ s. f. 1. unitate tactică din infanteria romană, a zecea parte dintr-o legiune. 2. unitate de organizări sportive de tineri. 3. (fig.) mulțime, ceată. ◊ (biol.) grupare de indivizi în cadrul unei populații, o manifestare fiziologică sau comportamentală simultană. 4. totalitatea de indivizi care a trăit același eveniment demografic în cursul aceleiași perioade de timp. (< fr. cohorte, lat. cohors)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cohórtă s. f., pl. cohórte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cohórtă f., pl.e (lat. cóhors, -órtis. V. curte). A zecea parte din legiunea romană (600 de oamenĭ pedeștri). Fig. Orĭ-ce fel de trupă: valoroase cohorte.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COHÓRTĂ ~e f. 1) (în armata romană) Unitate de infanterie, egală cu a zecea parte dintr-o legiune. 2) fig. Grup mare de oameni. /<lat. cohors, ~tis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink