COLNÍC, colnice, s. n. 1. Colină1. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau prin pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Din bg., scr. kolnik.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COLNÍC s. v. colină, delușor, luminiș, poiană.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
colníc s. n., pl. colníce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colníc n., pl. e (bg. kolník, sîrb. kólnik, drum de țară, drum de care, d. kola, car, ca lat. carraria, cărare, d. carrum, car. Capidan, Dac. 2, 813). Vechĭ. Azĭ rar. Drum de munte orĭ de deal: ș´aŭ deschis colnic cătră vĭața cerească (Dos. V. S. 203, 2), șarpe în cale și aspidă în colnic (Palia, la Cip.). Suc. (Șez. 31, 138). Cărare pin [!] pădure: a plecat apoĭ pe un colnic anevoĭos pînă ce a ĭeșit din pădure (V. hățaș). Azĭ. Deal maĭ mic: pe cel deal, pe cel colnic trece-o fată șĭ-un voĭnic (P. P.) trecu dealurĭ, văĭ, colnice, străbătu pădurĭ întunecate (Isp.). Grădinile și livezile le avea pe colnicele Lapoșuluĭ (Od.). – În est și cólnic, deal. V. holm, momic, popic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLNÍC ~ce n. 1) Ridicătură de teren de formă alungită și cu pante line, mai mică decât dealul; deal mic; colină. 2) Drum îngust care trece peste un asemenea deal sau printr-o pădure. 3) Teren fără copaci (acoperit cu iarbă și flori) într-o pădure; poiană; luminiș. /<bulg., sb. kolnic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink